Advertisements

You want me to be your rebound?

      Te-ai gândit vreodată la singurătatea unui bec ce pâlpâie pe-un deal? Sau la o cruce pusă din greșeală deasupra unui loc pustiu? Lasă, tot ceea ce-ai putea să spui au spus alții și altele înaintea ta. Depărtează-te încet, te vor consuma până la capăt. Asumă-ți ratarea, Ana. Ca să exiști, Riverano. Unica folosință e doar o materie inventată de exhibiționiști. Doar atât e real, ce faci acum, aici, așteptând limuzina să te ducă la Hotelul de la marginea Orașului, la marginea liniștii.

      Acolo sus, la etaj, Jorj m-a condus până la ușă. L-am lăsat să intre, deși era dublu amorezat și însurat, iar eu mai purtam încă verigheta. L-am lăsat chiar să mă mângâie pe sâni, ca și cum nu mi-ar fi păsat. Apoi, să coboare mai jos, până ce m‑am plictisit să mă mai unduiesc și i-am pus mâna pe umăr, împingându-l de-a dreptul între picioarele mele. Îl uram în acel moment mai mult decât mă uram pe mine, așa că tot ce-a urmat a fost ca un fel de răzbunare, nu doar pe el, ci pe tot regnul masculin. Atâția ani în care le faci pe plac tuturor, și pentru ce?

      Pentru un moment ca ăsta în care îți dai seama că ești singură, că nimănui nu-i pasă de persoana numărul unu, care ești doar tu, tu pentru tine. Moment care trece, ca orice altceva; precum căldura altuia, străină ție. După dragoste corpul deviază de la acea entitate – odată separat, devine doar un pumn de carne adormită. Ziua mea se stinse cu imaginea violentă a unui punct accentuat de lumină. Am visat oameni căutându-se în întuneric. Un singur comprimat pentru toate durerile: să ne iubim unii pe alții, să ne călcăm în picioarele goale, printre cearșafuri, în exodul creierelor.

      Dimineața m-am trezit singură, cât pe ce să cred că totul a fost doar un coșmar – până ce l-am auzit pe Jorj pe balcon, vorbind la telefon. Mi-am pus și eu o cafea și am ieșit pe terasa hotelului, să-i țin companie noului meu amant. După zâmbet, voia altceva, dar încă nu-și dădea seama ce, așa că l-am trezit:

      — Bună dimineața! Sper că nu-i cazul să-mi fac iluzii pentru ce s-a întâmplat azi-noapte.

      — Cam ce… iluzii?

      — Că ești vreun turc: o ai pe doamna ta, pe Ioana, cu mine ar fi deja un harem, nu?

      — Haide, Ana, știi bine că-n orice relație mai sunt și momente în care scârțâie!

      — Și ăsta ar fi rolul meu, să fiu cea de după vreo dezamăgire de-a ta, din amor sau căsnicie?

      — Știi bine că nu m-am gândit la asta, protestă.

      — Azi-noapte nu m-am gândit nici eu, l-am calmat. — Dar acum e dimineață, așa că să ne bucurăm de ea.

      Am sorbit din cafea: era cremoasă, așa cum numai expresoarele din hoteluri o nimeresc. Nici nu mă mai gândeam la Jorj, deja, ci dacă gustul bun al cafelei de hotel vine din sentimentul de vinovăție că ai parte de un răsfăț nemaiîntâlnit sau doar fiindcă-și permit să ia cele mai scumpe aparate.

* fragment (după o idee de Luminita Amarie) din ORAȘUL imPOSIBIL, în curs de apariție.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: