Advertisements

Veniţi de luaţi COVID

Abia la o lună şi ceva de la debutul epidemiei se văd acum şi aici efectele. Le simţeam noi oarecum, le prevedeam poate (cu asupra de măsură), dar încă nu apăreau în cifre, în statistici. Acum, odată ce statisticile ne-au confirmat temerile, aceste „efecte” sunt înlocuite de aşteptări: ne facem planuri cum putem repara efectele crizei sanitare, ca să nu se rostogolească asupra celei economice – de mult prezisă şi anunţată de recesiune.

Atâta doar că nu va mai exista ceea ce numim, în imaginarul, întoarcerea imediată la „normalitate”. Va fi în cel mai bun caz o perioadă în care doar vom tânji spre așa ceva, o tranziţie lentă, până ce pericolul va fi eliminat complet, o perioadă în care vom amesteca ieşitul din casă numai pentru muncă cu cel pentru consum (dar muult mai scurt ca până acum).

Ne-o confirmă foaia de parcurs europeană comună către ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, după care, cităm: este clar că revenirea la normalitate va fi un proces foarte îndelungat, dar la fel de clar este și faptul că măsurile extraordinare de izolare nu pot fi aplicate pe o perioadă nedeterminată.

Nu era o normalitate prea plăcută nici înainte, însă au loc deja modificări subtile (sau nu) în relaţia angajat-angajator, individ-societate. Învăţaţi cu regulile de pandemie, am putea avea un soi de lagăr de muncă şi de consum, combinate cu izolare şi cenzură – toate duc cu gândul acolo, o simţim dar parcă nu ne vine să ne credem. Revenind la teoria conspiraţiei, să vedem ce mai zice lumea pe interneţi?

Te întrebi împreună cu dl. avocat menţionat aici: oare când o să putem ieși în balcoanele carantinei? Da` de ce atâta grabă, ar spune ardeleanul. Interesant că virusul pare pornit de sus: premierul britanic, senatorul liberal de la noi infectat după adunarea parlamentară NATO… Păi, ia să-l întrebăm pe tov. Mike Pompeo ce-a vrut să spună când ne-a avertizat că toată această isterie virală nu-i decât un exercițiu?

Apoi, să discutăm despre efectele pe termen lung ale acestei „plandemii” (J.P.Farell). Se pare însă că n-avem libertatea asta, susţine acelaşi avocat. De amintitele infracțiuni ale corectitudinii politico-ideologice n- am mai auzit în perioada actuală, dar presupun că ele rămân imprescriptibile. Și oricum, lumea nu pare atentă la raporturi de cauzalitate. Acum sunt Paştile. Sfintele Paşti. După o-ncercare de co-branding cu BOR, MAI s-a retras şi ordonanţa modificată: „slujbe fără credincioşi în jurul bisericilor”. Dar şi fără miel de Paşte? Nu se ştie clar dacă SARS-CoV-2 e unul dintre virușii proveniți de la animalele folosite (cel puţin de către chinezi) pentru hrană. Dar, în ultimul secol, oamenii s-au confruntat tot mai des cu epidemii de la animale.

Virusul HIV, care a declanșat, la începutul anilor ’80 pandemia SIDA, provine de la maimuțe lipsite de habitatul lor natural în urma urbanizării agresive de undeva de prin Congo. Pandemia de gripă aviară din anii 2004-2007 (prin care noi am trecut fluierând) vine de la păsări și implicit industria avicolă, în vreme ce porcii s-au aflat la originea gripei izbucnite prin 2009. Sindromul acut respirator (SARS) a venit de la lilieci, animale care se află și la originea bolii Ebola. Cu toate acestea, nu doar animalele au fost cele resposabile de bolile pe care le-au transmis oamenilor, ci este posibil ca de vină să fi fost modul în care acestea au fost tratate de către oameni.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: