Advertisements

De ce ne mai temem de al doilea val?

Valul doi e aici deja și mulți, copleşiţi de avalanşa de informaţii contradictorii, nu se mai tem de el. Deşi n-am scăpat încă bine nici de primul val – cum ar veni, până și valurile ni se întrepătrund, ca nație dezordonată ce suntem –  deoarece curba infectărilor nu s-a stins, ci a revenit, deja ignorăm şi valul doi, care ne-a udat deja până pe la genunchi. A venit vara (una mai turbată, e drept) și uite că de virusul misterios tot n-am scăpat.

Suntem în cel de-al doilea val, după ieșirea din carantină, și se estimează cel de-al treilea, în toamnă, după ieşirea din starea de alertă! Cum complicaţiile nu sunt fatale, decât într-un număr redus de cazuri, singurul lucru ce ne mai sperie la SARS-CoV-2 este răspândirea sa rapidă. Altfel spus, nu virusul e pericolul, ci viteza sau rata sa de transmitere, faptul că un singur infectat poate contamina în foarte scurt timp o întreagă comunitate.

Dar, în fond, aceasta nu ar trebui să fie problema noastră, ci a celor plătiţi tocmai pentru ca aşa ceva să nu se întâmple. De aici toate ipocriziile: dacă autorităţile se tem că sistemul sanitar (mult subfinanţat, sau spoliat, cu largul lor concurs) va intra în colaps, am ajuns să ne temem de fiecare afirmaţie a celor care decid pentru noi în starea de alertă: s-a constatat că infectările cresc în week-end? La naiba, ăştia or să ne interzică weekendurile!

Ne aşteptăm deja la orice aberaţii, deşi suntem în dramă doar, nu în tragedie – încă. E ca şi cum ai privi de pe trotuar circulaţia maşinilor, iar de cealaltă parte a străzii, după case sau blocuri, se vede un cimitir. Habar n-avem ce treabă au cu noi, totuşi, locurile alea de veci, pentru cine or fi. De parcă tot ce ne preocupă (actualitatea, bunăoară) nu există. Uneori ajunge până la noi, e o molimă şi ne pune o mască pe figură, iar alteori ne ia la luptă – atâta doar că… nu există. Actualitatea e un zgomot care se întâmplă pe strada cealaltă.

Ce scrie Lévy în recentul său roman „Ce virus qui rend fou”: s-au spus cuvinte, s-au luat măsuri, s-au întors reflexe care m-au îngrozit. Principiile la care țineam și care erau tot ceea ce societățile occidentale aveau mai bun, au fost atacate de virus și de virusul virusului, în același timp în care mureau oameni. Și pentru că și ideile mor, pentru că sunt din aceeași materie ca și oamenii și s-ar putea foarte bine ca, pe măsură ce epidemia să scadă, ele să rămâna, pe țărm, precum meduzele[..] Prima Frică mondială (la fel cum se spune despre război): bilanț de etapă.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: