Advertisements

Cu cât scad imobiliarele la Cluj?

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că în Cluj plătim cel mai mai mare preț din țară pentru imobilele de pe raza localității. Că sunt noi sau vechi, ele se vând la o medie de 1.556 €/mp, conform indicelui de pe situl imobiliare.ro, cu 20% peste media de 1.242 €/mp calculată la nivel național.

Acest nivel de preț vine însă cu dezavantaje, nu doar pentru cumpărători. Atrași de profitul substanțial, mulți dezvoltatori au venit la Cluj să ia o felie din tort: este vorba de Maurer Imobiliare, care preferă să vândă cu 50% mai scump ca la Brașov.

Dezvoltatorii s-ar putea să aibă parte însă de o surpriză, deoarece ultimele șase luni vânzările au scăzut aici mai accentuat decât în restul țării. Iată mai jos un tabel folosind cifre furnizate de ANCPI, în care putem compara scăderile procentuale față de lunile similare din anul trecut.

Luna 2017 2018 Scădere
Iunie 669 330 – 50,7%
Iulie 626 375 – 40,1%
August 781 697 – 10,8%
Septembrie 715 403 – 43,6%
Octombrie 799 432 – 46%
Noiembrie 2075 436 – 79%

Observăm că după un ușor reviriment în august, când s-au vândut aproape 700 de imobile, cifră comparabilă cu cea din 2017 (dar totuși în scădere de peste 10%), în restul lunilor vânzările abia au depășit 400 de unități. Noiembrie a consemnat scăderea maximă, vânzările din această lună situându-se la doar a cincea parte din cifrele spectaculoase raportate în noiembrie 2017.

Așa cum am subliniat în articolele precedente, este vorba de o corecție, piața stabilizându-se la undeva la un minim pe care clientul îl poate suporta. Aceste probleme se răsfrâng și asupra jucătorilor echipei CFR Cluj, în jurul căreia s-au învârtit de la început afaceri imobiliare, cu terenuri și baze de antrenament. Ca dovadă, la echipa din Gruia a izbucnit un nou scandal, jucătorii nefiind plătiți de mai bine de două luni.

Conform GSP.ro, liderii echipei au avut un dialog aprins cu conducerea, refuzând să intre la ultimul antrenament. După asigurările primite de administratorul Marian Băgăcean, antrenamentul a avut loc totuși, sub rezerva plății banilor restanți până mâine dimineață – în caz contrar, jucătorii anunțând că nu se vor prezenta la antrenamentul de miercuri.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: