Advertisements

Recomandări TIFF

Primul film surpriză al acestei ediții, la care mi-am și luat bilet de cum am aflat, este lung-așteptatul lung-metraj (sic) al lui Terry Gilliam prezentat în afara competiției la Festivalului de Film de la Cannes. „The Man Who Killed Don Quixote” a fost primit cu entuziasm la Cannes și a atras atenția prin viziunea inedită asupra artei.

donquijoteAdam Driver și Jonathan Price interpretează rolurile principale într-o poveste care urmărește aventurile lui Toby, un om de publicitate foarte pragmatic, prins în deziluziile unui bătrân pantofar spaniol care se crede Don Quijote. De-a lungul aventurilor suprarealiste și deosebit de comice pe care ajung să le trăiască împreună, Toby va fi nevoit să-și asume efectele tragice pe care un film regizat de el în tinerețe le-a avut asupra unui mic sat spaniol.

De asemenea, în această seară la Bonțida va fi difuzat în premieră un lung-metraj după serialul filmat de japonezul Sion Sono în Transilvania, Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge. Beciurile Muzeului de Artă, fostul Hotel Continental, Piața Unirii și Piața Muzeului, interioarele spectaculoase ale Salinei Turda și Castelul Corvineștilor s-au transformat pentru câteva zile într-un imens platou de filmare, devenind decorul fabulos al seriei co-produse de Amazon.

rigman2În rolurile principale apar renumitele actrițe japoneze Kaho, Ami Tomite și Lorena Koto, iar multe dintre personajele misterioase din Tokyo Vampire Hotel sunt interpretate de actori români, parte din echipa de producție fiind formată din profesioniști din București și Cluj-Napoca. Alături de Cristian Rigman, tânărul actor pe care Sion Sono l-a remarcat în programul 10 pentru Film, Elisa Pârvan şi Sandra Ducuță, precum și absolvenţi sau studenţi ai Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai vor putea fi urmăriți pe marele ecran azi, 27 mai, la Bonțida.

După proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel din cadrul Weekend la Castel 2018, curtea castelului se transformă în spațiu de petrecere. Alături de cei de la Vinyl, Rum, Tapas & Wine, TIFF vă așteaptă la Full Moon / Luna Plina – Festivalul Filmului Horror si Fantastic Party. Accesul la petrecere se face pe baza biletului la film.

Advertisements

Lasă un răspuns