Advertisements

Puiu fără mască

Am văzut aseară Malmkrog, cel mai recent film al regizorului Cristi Puiu, prezentat în avanpremieră extraordinară (sic!) la TIFF, de la ora 21,30. Proiecția din curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară s-a terminat după ora 24, aproape de 1. Au mai fost apoi câteva discuții, dar n-am rezistat la toate. Câte ceva despre film: Malmkrog vine de la numele german al satului Mălâncrav, aflat la 13 km de Sighişoara, unde a fost filmat lungmetrajul, având ca şi decor un vechi conac ridicat de familia Apafi şi trecut apoi (sec. XVIII) în proprietatea familiei Bethlen.

Titlul de lucru al filmului lui Puiu a fost „La conac”. În prezent, conacul se găseşte în patrimoniul fundației Mihai Eminescu Trust, aflată sub patronajul prințului Charles. Este o ecranizare de epocă, cu un scenariu adaptat după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov. Regizorul afirmă că şi-a pus de mai multă vreme problema ecranizării unui text literar, şi că ar fi avut de ales între textul lui Soloviov şi Craii de curte veche, sau altceva. S-a vorbit preponderent în franceză, deoarece traducerea română nu i s-a părut prea grozavă; de exemplu, la noi s-a tradus cartea lui Soloviov scurt: Povestire despre Antichrist, dar titlul original este Trei conversații despre religie, război și sfârșitul istoriei.

Ce să zic, a fost un film lung, s-ar putea să vreau să-l revăd cândva, odată ca niciodată. Exceptând personajele Nikolai (Frédéric Schulz-Richard) şi Madeleine (Agathe Bosch), actorii principali mi s-au părut neinspirat aleși, doar cei distribuiți în rolurile secundare ce mai puteau salva distribuția. Din ce a perorat Puiu despre măşti, nu cred că trebuia să se facă prea mare tam-tam; a ştiut să se folosească de moment pentru a face necesara publicitate unui film greu de vândut.

Despre măscuţele chirurgicale (pentru că sunt cel puţin trei tipuri de măşti, FPP 1/2/3/, mai mult sau mai puţin utile) s-a spus, pe rând, că nu sunt necesare şi nici nu le-avem, apoi că mda, ar fi necesare dar tot nu avem destule. Apoi, în sfârşit, începem să avem stocuri dar măştile nu sunt necesare decât medicilor şi, spre final, că avem de toate, şi alea ieftine sunt chiar necesare – ba chiar obligatorii, de mâine şi în Cluj. Deci multă ipocrizie, adaptare a discursului public la banul public, şi a binelui public la minciuna privată.

Am muncit foarte mult la acest film, fără mască. Am avut noroc. Uitaţi, stau, păstrez distanţarea socială, toate normele sunt aici […] dar eu nu particip la această poveste.

Puiu a ridicat un punct de vedere critic referitor la comunicarea publică (n-a zis nimic, totuşi, de Grupul de comunicare strategică) în contextul pandemiei: “tonul autorităţilor statului este inacceptabil… Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite”. Și mi-am amintit de ce spunea regizorul tot la TIFF-ul clujean, dar în alt context: „cred că există un altfel de a te raporta la lume, în România. Ne raportăm diferit la lume. E foarte greu să prind în cuvinte ce ne face pe noi să fim altfel decât nemţii sau ungurii”.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: