Advertisements

Probleme cu „fruncea” Banatului

Timişoara a fost oraşul nominalizat, pe data de 16 septembrie 2016, pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, la recomandarea unui juriu internaţional, în detrimentul Clujului. Parcursul Timişoarei, numit simbolic „Luminează Oraşul Prin Tine”, intenținona o redescoperire a culturii, a oamenilor și a locurilor. Acest parcurs temporal a fost împărţit faze bi-anuale, precum cea de Start-up (2017-2018), când priorităţile au reprezentat realizarea de parteneriate şi evenimente culturale pilot, iar acum (2019-2021) Timișoara ar fi trebuit să se afle în etapa a doua, cea de Producţie.

Din păcate, Asociația TM2021, înfiinţată anume pentru coordonarea acest proiect european, are în continuare probleme de credibilitate pe plan local şi nu a reuşit să-şi clarifice nici chestiunile birocratice, de statut. Deciziile majore au fost amânate de la an la an, iar descoperirea culturii şi a oamenilor a devenit, mod ironic, o problemă internă / tehnică, departe de cea artisitică, propusă prin proiect. Cum s-a ajuns aici? Sunt mai multi oameni politici și din mediul de afaceri în Asociația TM2021 decât artiști, profesioniști sau reprezentanți ai sectorului cultural, consideră reprezentanţii comunității artistice locale (sectorul independent).

Potrivit acestora, cei din board-ul Asociaţiei consideră proiectul CeAC o „pradă”, în timp ce devine o „oportunitate ratată”. Vasile Parvan spunea: „Cultura este un spațiu extrem de delicat, ea se realizează doar atunci, și acolo, unde este creată de profesioniști, de oameni cu nerv cultural, dedicați acestei chemări. Tot restul este impostură”. În cazul în care titlul european va reveni Timisoarei, dorim sa devenim o sursa de inspiraţie din punct de vedere al civismului, declara acum 4 ani Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei TM2021.

Unul din conceptele testate scotea în evidenţă că Timişoara face parte din rețeaua orașelelor construite pe baza valorilor Iluminismului, iar implementarea proiectului european va duce la o mai bună coeziune a comunităţii. Ei bine, tocmai civismul Timișoarei este pus acum la încercare, prin frământările interne la care lipsa de finanțare și de transparență a proiectului supune orașul de pe Bega. Faptul că Primăria este până acum singurul finanțator al proiectului CEaC a determinat recent câteva acțiuni ale primarului Nicolae Robu văzute de opozanții săi ca încercări de deturnare a proiectului Timișoara 2021.

În lumina ultimelor reacții locale, Robu are „șansa” să devină primul primar din Europa care să rateze proiectul unui oraș desemnat capitală europeană a culturii. Și candidatul USR la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, îl vede responsabil tot pe Robu pentru situaţia de la Asociaţia Timişoara 2021: „Domnul Robu, din păcate, ba s-a implicat prea mult şi a politizat prea mult, ba nu şi-a făcut temele”. Fritz se adaugă vocilor care propun amânarea proiectului pentru 2022 sau chiar pentru 2023, timp pentru bănățeni să-și rezolve disputele interne și să re-aprindă  luminile capitalei regionale, atât civic cât și cultural.

 

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: