Advertisements

Mașină incendiată în Popești

Accident cu victimă azi-dimineață la trecerea de pietoni de pe strada Corneliu Coposu 62 din Cluj-Napoca (între Școala de Poliție și Metalul Roșu): șoferul unui Opel Vectra argintiu cu număr de BV a accidentat mortal o femeie în vârstă de 71 de ani, după care a fugit de la locul accidentului. IPJ Cluj a transmis presei că:

popesti1În urma activităţilor specifice şi având sprijinul comunităţii InfoTrafic care s-a mobilizat exemplar oferind informaţii poliţiştilor, aceştia au găsit autoturismul implicat în accident, abandonat în zona localităţii Popeşti, incendiat.

popesti2Totodată s-a reuşit identificarea celui aflat la volan, un bărbat de 36 din comuna Baciu, judeţul Cluj, care este căutat de poliţişti în vederea tragerii la răspundere penală.

Victima, o femeie în vârstă de 71 de ani care traversa strada în mod regulamentar,  a murit la spital. În cauză este deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal. Internauții care comentau știrea pe grupul Info trafic jud. Cluj, pe care a fost publicat numărul mașinii, au spus că s-au mai întâlnit cu Opelul de BV în trafic.

Larisa Claudia: Aceeași mașina a iesit pe Corneliu Coposu pe contrasens si a accelerat și mi’a intrat în față pe banda doi acum ceva timp. Un idiot care nu ar trebui sa aibă permis; Sipos Alex: Am văzut accidentul live, pietonul a trecut regulamentar… a fost lovit… s-a învârtit în aer de vreo 2 ori iar după ce a picat, mașina a mai și trecut peste victimă și și-a continuat deplasarea… Corujan Andreea: Nu știu cât ajută, dar mașina asta o vedeam prin Baciu, tare cred că se află printre cei care stau pe la capăt, chiar săptămâna trecută era sa intre în mine, eu fiind cu bicicleta, iar tipul părea foarte nervos.

Potrivit ediției locale Adevărul șoferul, care și-a a dat foc maşinii încercând să-și piardă urma, s-a predat în această după amiază, în jurul orei 18.00, la Postul de Poliție Comunal din Baciu. La ora articolului șoferul se afla în custodia polițistilor rutieri care administrau probatoriul, urmând că, după finalizarea acestuia, autorul să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Despre evoluția cazului aici.
Advertisements

Lasă un răspuns