Advertisements

Peco

Simplul fapt că aflasem de la agentul Bucur câteva chestii noi din marele Oraș mă făcuse să m-opresc din săpat, să renunț pe moment la investigațiile jurnalistice și s-accept oferta de muncă venită de la Machiata.

Asta îmi dădea liniște și timp să m-ocup atât de cartea lui Omega – ce amenința să divulge câteva secrete care sigur  deranjau pe cineva, din moment ce eu, ca simplă culegătoare de text și tehnoredactor stârnisem atâta interes – cât și de cartea mea.

Nu știu alții cum sunt dar eu, de fiecare dată când lucrez pentru cartea (alt)cuiva, ajung să-mi amintesc de mine, de toate proiectele care-mi zac abandonate prin sertare. Și care, dacă nu venea proiectul lui Omega să-mi ocupe timpul, ar fi putut să zacă acolo bine-mersi ani de zile, până să-mi amintesc de ele.

Trăiască ceilalți! ziceam atunci, bucuroasă de ocazia oferită pentru ieșirea din hibernare, din amorțirea oricăror ambiții. La fel se-ntâmplase și-atunci cu cu Jorj, și dacă stau să mă gândesc bine nu eram pisici motani, ci urși vulpi – el fiind  evident ursul, iar eu, vulpița care se credea atât de șmecheră, de parcă-i putea fura celuilalt coada.

Mă gândeam cum, după ce-o să revin în oraș, o să observ atârnate de obloanele geamurilor mai multe cozi de urs, poate și câteva cozi de vulpe – chestii care-mi scăpaseră pân-acum fiindcă eram o novice, prea puțin interesată de probleme mondene. Vedeam acum micul oraș asemeni și mai mici mele colivii, și cu alți ochi relațiile dintre ei.

Bietul de Jorj, neștiind cum să procedeze fiindcă-l ignoram, mă invită să merg cu el a doua zi într-o delegație în marele Oraș vecin, al cărui Primar organiza conferințe pe teme de urbanism:

      — I-am zis de multe ori, fornăi el, lăudăros, ai grijă, orașu` tău se sufocă, trebuie să faci ceva! Dar știi cum e, dă-i românului mintea cea de pe urmă…

      — Și ce-ar avea el de-nvățat de la noi?

      — Păi, am scăpat de garajele de tablă, și pe 30 de locuri închise de locatari în spatele câte unui bloc, am făcut 70 de locuri de parcare, locul s-a deschis și e mult mai eficient. Nu era normal ca din sute de oameni care locuiau în zona respectivă doar câțiva să aibă garaje pe spațiul public, ca și cum era curtea lor…

      — Și asta e așa o mare problemă de discutat?

      — Pentru noi nu, dar el are peste 10.000 de garaje dintr-astea, plus multe alte probleme pe cap!

      — Așa buni amici sunteți?

     — Îl știu de când era consilierul unui deputat, mare sculă în Partid, prieten cu Petrică. După debarcarea lui Petrică, susținut de mine și de Tudorică, el a ajuns șeful filialei județene și apoi candidat la primăria marelui Oraș.

      — Adică vă știți de la-nceputul carierei? Dar nu cred că ăsta-i singurul motiv al amiciției voastre… politice.

      — Văd că mintea ta de femeie poate-ajunge mai din scurt la chestii care bărbaților le dau bătaie de cap. Noi am găsit împreună rețeta de-a rezista în opoziție, când Partidul stătea grupat în jurul nostru, al primarilor, singurii în stare să hrănim toată armata de politruci până când se câștigau iarăși alegerile. Atunci primeam și noi de la bugetul central, ca răsplată pentru servicii, bani de investiții. C-așa-i în tenis!

      — Auzi Jorj, tu dacă ai putea acum să bei o cafea după care uiţi tot, dar tot-tot ai, face-o? l-am întrerupt.

      — Ce-ți veni? păru a se amuza el, deși mustăcea cam neliniștit.

    — Spuneai pe drum încoace de senzația aia a ta cum c-ai trăit totul, și că tot ce urmează de acum înainte nu-i decât… un bis? Și mă gândeam că ți-ar prinde bine o cafea de-asta, nu ce bei acum. Că tu trăiești ca-n vis, bine zic?

 – continuă aici

* fragment din ORASUL imPOSIBIL, roman în curs de apariție.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: