Advertisements

Cum ne-a schimbat pandemia?

Mulți se-ntrebau siderați la oprirea lumii în loc, pe la începutul pandemiei, ce va fi când lumea nu va mai fi la fel şi cum ne va schimba asta. Scepticii: nu se va schimba nimic. Visătorii: ne vom reseta. De schimbat însă, îndrăznesc să spun că, în ciuda gargarei şi smiorcăielilor (vai, dar ce rău e în izolare!), nu ne-am schimbat, dopă aceste două luni, aproape deloc. Ca orice incident, n-a făcut altceva decât să accelereze manifestarea câtorva tendințe ce mocneau pe undeva, prin găurile negre ale Universului.

Mi-am întrebat amicii la-nceputul carantinei: ce provizii și-au făcut? Și fiecare după caracter, după pasiuni: obsedații de mașini și-au umplut canistrele cu benzină, ca să fugă nicăieri, alții și-au luat semințe, iar cei puși pe citit și-au comandat zeci de cărți. Afaceriștii și-au găsit momentul să dea lovitura, și s-au reprofilat pe (alte) importuri din China.  Primarii și-au făcut și ei damblalele prin orașele pe care le păstoreau până acum, dar mai pe șest, prezidenții de Consilii județene la fel, au re-asfaltat drumuri inter-comunale și terminat (în sfârşit!) celule de gunoaie, pe care le vor inaugura cât de curând cu mare fast. Nimic nou pe lume…

Cea mai mare problema a omului hiper-activ de azi pare a fi doar că nu îţi poate face rău când îi spui adevărul. Şi în astfel de momente, când i-l arunci în faţă, moare de ciudă dacă nu te poate atinge; dacă poate, te va abţigui. Nimic nu pare să le pice mai rău puternicilor şi supra-vieţuitorilor acestor vremuri ciudate decât bunătatea sau adevarul, ca şi verticalitatea. Iar ce vine va fi pe măsura acestei majorităţi care se conturează, aici și acum, DEASUPRA noastră. Credem că știm ce va urma, sau măcar intuim – dar viitorul apropiat ne va lua prin surprindere la fel ca iarna, ploaia sau criza sanitară.

Credeam că știm economie? Vom afla că putem fi chiar mai economi decât atât, în lunile ce vin, când vom strânge tot mai puternic cureaua. Credeam că suntem, poate, prea prăpăstioși? Ce-o să mai zicem atunci când vom vedea căscându-se chiar în fața noastră hăul, prăpastia, sau când ne vom chinui (de unii singuri) să ieșim din ea? O să realizăm oare cât am fost de optimiști, și cât de puține știam, de fapt?

Pentru că asta pare a fi singura concluzie de până acum a crizei: nimeni nu ştie nimic, profetismul e imposibil – deşi e cerut furibund de toţi. Dacă nu se termină curând, va suferi vreo întorsătură, cea mai mică întorsătură, oare, destinul nostru de plante de apartament? Dar să nu vorbim despre asta, că nu e practic. Și nici nu se știe ce va mai fi PRACTIC acum.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: