Primăvară imobiliară cu minciuni asortate

După ce încă din vara lui 2018 asistăm la un soft-landing în imobiliare, numărul de apartamente vândute scăzând de la o lună la alta (iar procentele cele mai mari cu minus s-au înregistrat la Cluj, unde sunt și cele mai mari prețuri), primăvara imobiliară debutează, mai ales în presa locală, cu o creștere de prețuri.

Situația seamănă mai degrabă cu un Black friday românesc, înaintea căruia se măresc prețurile pentru a avea de unde le reduce. Toată lumea așteaptă Paștele, când românii vin cu valută în țară și poate, cei care se simt mai vinovați sau le e dor de casă, vor mai semna și un contract.

Potrivit indicelui Blitz, în Cluj-Napoca prețul locuințelor a ajuns la o medie de 1534 euro/mp în luna martie, adică o creștere de 66 de euro/mp față de februarie. Despre cine colportează asemenea minciuni și cât de ușor sunt de ele de demontat, citiți pe-aici.

Revenind la realitate, vă dați seama că dacă în februarie s-a vândut puțin, în martie se va vinde și mai puțin. Debutul de an 2019 nu este grozav în niciun domeniu, lipsa bugetului și mai ales lipsa unei perspective generale înrăutățind și mai mult situația.

Argumente și contra-argumente

În această perioadă, toate firmele au probleme cu încasările, iar persoanele fizice abia fac față plăților – deoarece cresc facturile la utilități. Așa că este penibil să spunem încă de la începutul lunii că au crescut prețurile în martie, că nu ne cred decât, poate-poate, cei din alte orașe, care au impresia că cine știe, Clujul o fi din altă lume, o fi vreun oraș din viitor în care problemele sunt cu totul altele decât în restul țării.

Bună invenție „indicele” ăsta al prețurilor… cerute de proprietari. Potrivit lui, nici nu mai contează prețul real al tranzacției, câtă vreme presiunea din partea proprietarilor este suficient de mare. Dar hai să vedem cum justifică imobiliarii „creșterea” asta ipotetică: startul programului Prima casă 2019. Da, mi s-a părut și mie că e cam coadă pe la ghișeele bancare, te pomenești că de-asta era?

Atâta doar că bugetul pe 2019 a fost retrimis de Klaus Iohannis în șParlament, iar prin culisele BNR se vorbește de schimbarea faraonului Isărescu cu PSD-istul Florin Georgescu. Alte argumente? TVA-ul de 5%. Da, cred că exact cei 14% despărțeau proprietarul unui apartament deja scump de cel de-al doilea,.

Și-atunci omul nostru, clientul potențial, văzând el că piața scade (sau cel puțin nu crește) de vreo 6-7 luni, ce și-o fi zis? Ia să iau eu în martie cu vreo 200 euro mai scump pe metru, până nu scad iar (ha-ha-ha), că poate fac un biznis (sau bișniță) și-mi scot pârleala de Paști. Hm, poate la Paștile Cailor?

Clujul din firme (sau din filme)

Revenind la Clujul din firme, noi ceilalți, amărăștenii din cartierele mărginașe ale Clujului, n-avem decât să ne uităm la filme, că doar orașul nostru e din altă lume. Exemplu: în serialul Suburra, prima producție Netflix în limba italiană, vechiul port Ostia este obiectul unui proiect imobiliar de amploare.

Serialul amintit își ia numele de la un cartier din Roma antică (Suburra, situat undeva în nordul Colosseumului) un loc aglomerat și frecventat cândva de târfe, patricieni și plebei.  Un mafiot local – poate cel mai interesant personaj al seriei, genul mafiotului inteligent, specie pe cale de dispariție – care arată ca un șef de scară, reușește până la un punct să-i folosească pe toți pentru interesele sale străvezii.

Cu banii „onorabililor” din Sicilia, antagonistul serialului citat intenționează să transforme Roma într-un Las Vegas contemporan. Numai că locul se transformă curând într-un câmp de luptă (nu doar unul tactic!) unde infractorii și politicienii își unesc forțele în mod cinic – pentru ca apoi să se lupte între ei. Spectacolul durează timp de câteva luni de zile, se întinde pe parcursul a (până acum) 18 episoade, și va curma o mulțime de vieți.

Există o mafie imobiliară?

Și poate că la fel merg lucrurile și în Clujul contemporan, unde interesele imobiliare strică orașul. Atâta doar că mafia este una politică, a gulerelor albe – oameni care vin la birou în costum, semnează hârtii și se ocupă mai mult cu propaganda viitoarelor „proiecte” decât cu îmbunătățirea calității vieții în oraș.

Și atunci când o fac, prin calitate înțeleg: reasfaltări de drumuri cât mai aproape de centrul orașului, câteva parcări și (mai ales) studii de fezabilitate. Tot mai des în ultimii ani, deștepții și aleșii orașului ne iau de proști pe noi, ceilalți, nemembri în al lor club privat. Uită că n-au ajuns acolo sus pe merit, ci doar în virtutea posibilității lor de a candida, de a fi desemnați de către un „partid”, adică de a fi un nume pe o listă.

Au senzația că poziția lor, fotoliul pe care-l ocupă provizoriu, li se cuvine, doar pentru că l-au obținut în detrimentul altor membri de „partide”. Iar pozițiile, ca și partidele, au devenit din păcate, din mijloace – scopuri în sine. Și până la alegerile locale mai sunt aproape doi ani și vreo două mari evenimente… de nespus.

Caz concret la Cluj: o doamnă implicată în politica locală (la nivel de organizație de femei) are o firmă, face 2-3 ani afaceri cu instituții ale statului și strânge bani de un teren. Apoi merge la un arhitect să-i facă un proiect de casă. Deși terenul avea deschidere la două străzi, surpriză! Nu se poate, nu permite legislația, noul PUG șamd – află proprietara.

După 2 luni, arhitectul își sună clienta. Știți, există totuși o posibilitate: se poate construi un bloc! Regenerare urbană. Sursă foto: Gazeta de Cluj.

 

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.