Advertisements

Devine NCN mai mult decât atât?

În Cluj-Napoca a existat în trecut un post de televiziune numit NCN, deţinut de societatea NCN Studio TV SA. La mijlocul lunii martie 2011 jurnalistul Liviu Alexa – deținătorul mărcii înregistrate NCN TV pentru clasele 35, 38, 41 – anunța achiziționarea postului de televiziune de către Transilvania Media Group cu 467.000 €, la care se adăugau datorii de 58.000 €.

NCN moare dar nu se predă

La mijlocul lunii februarie 2012 trustul de presă Transilvania Media Group (TMG), controlat de Vasile Dâncu, Arpad Paszkany si Ioan Rus, se lansa oficial la Cluj-Napoca. NCN dispăruse ca brand încă de pe data de 22 noiembrie 2011 când NCN Studio SA, ce deținea postul de televiziune NCN, cu emisie prin cablu în orașe din județul Cluj, îl rebrenduise. Vechiul NCN primea o nouă identitate – Transilvania L!VE, și devenea pentru prima oară în istoria sa un post de televiziune generalist, cu distribuție națională și conținut regional. Licența de emisie prin satelit pentru programul Transilvania L!VE fusese obținută de la CNA pe 21 ianuarie 2012, de NCN Studio SA.

Același comunicat de presă din 22 noiembrie 2011 preciza că postul NCN a fost integrat În Transilvania Media Group (rebranduit, dar păstrat). La începutul lui noiembrie 2011, CNA aprobase solicitarea de licență audiovizuală prin satelit și pentru postul Transilvania Channel operat de Someș Media Trust, deținută de Arpad Paszkany. Și Transilvania Channel – care își păstrase structura de programe – putea, astfel, să-și extindă emisia la nivel național. Transilvania Media Group pornea așadar cu două televiziuni noi: Transilvania Channel și L!VE, prin preluarea a două licențe vechi, Someș TV și NCN. Toate bune în intenție, însă…

După emisie, începe haosul

Aflați pe cai (politici și financiari) mari, cei trei acționari încep treaba: opinia publică discută despre regionalizare, Traian Băsescu vine la Cluj și trece pe la studiourile TGM, oamenii politici se visează, probabil, guvernatori, iar Liviu asistă cuminte de pe margine, lansând Ziar de Cluj. În puternică expansiune, trustul TGM înghite aproape toți absolvenții de jurnalistică din Cluj, lăsând fără angajați presa locală. După un timp, prin frecventele schimbări de acționariat, cele două posturi de televiziune ale grupului ajung să se amestece. Transilvania L!VE, gândită inițial ca o televiziune de știri, ajunge să difuzeze peste 50% din programe doar preluări de la Look TV și astfel, acest post devine televiziunea Look Plus.

Nu doar acționarii se schimbă, ci și denumirea și forma juridică a companiilor care operau licențele: Transilvania Look S.A. devine compania care operează licența postului Look TV (fost Transilvania Channel, operat de Someș Media Trust), iar NCN Studio S.A. deține licența Look Plus (fostă NCN, fostă Transilvania L!VE). În 2015 Look TV achiziționează drepturile pentru difuzarea Ligii 1, licitând mai mult decât Digi. A fost începutul sfârșitului: Vasile Dâncu (care deținea 20% din Transilvania L!VE) s-a retras primul din acționariat, încercând o vânzare a Look Plus către trustul Digi.

Acesta a preluat o parte din echipa postului, dar nu și brandul. Look Plus, fosta Transilvania L!VE, fostul NCN, pierise pe principiul: decât o televiziune locală (apoi una regională) bună, mai bine una națională proastă. În prezent, Transilvania Look și NCN Studio sunt SRL-uri cu acționar majoritar offshore-ul din Malta, ISB Media Holding, care cuprinde și Intel Sky Broadcast Ltd, societatea ce deține drepturile de difuzare pentru meciurile din Liga I.

Cum apare și dispare visul media regional

Așadar NCN se vânduse ca o emisiune de știri locală, a fost transformată în proiectul regional L!VE și a devenit Look. Dar și Someș Media Trust a rămas în continuare cu o licență în portofoliu, fapt care a ajutat la renașterea NCN. Pentru că în 2015, Liviu Alexa solicită CNA în numele firmei sale Pagina Ciudatului S.R.L. acordarea unei licenţe pentru difuzarea prin reţele de comunicaţii electronice a televiziunii de ştiri NCN Cluj-Napoca. CNA îi acordă licența în 2015 dar i-o retrage în 2016, după ce trecuse un an fără să înceapă emisia.

Liviu Alexa revine în fața CNA ÎN 2016 cerând transferul licenței de televiziune Someș TV din portofoliul Someș Media Trust precum și schimbarea numelui din “Someș TV” în NCN. Acum, la mijlocul lui 2017, pe modelul încercat acum 5 ani de TGM, jurnalistul clujean vrea să transforme greu-încercatul post local într-unul mult peste granițele regiunii: un post național de știri. Acesta a declarat la CNA, conform paginademedia.ro, că:

Vom merge pe modelul editorial Euronews.

Ce rol are aici presa locală?

Acționarul SC Pagina Ciudatului SRL a fost susținut de vedeta sa, jurnalistul bucureștean Răzvan Dumitrescu, care le-a explicat membrilor CNA ce îşi propune „noul” NCN:

…Să refacem legătura cu presa locală, care a fost şi ar trebui să redevină principalul izvor de informaţii pentru publicul român. Există o grămadă de subiecte foarte interesante ce nu ajung la Bucureşti, din varii motive. NCN va fi un post de ştiri interesant pentru orice telespectator dornic de informare, de informaţii relevante care să îi deschidă mintea şi perspectivele.

Interesant că zilele trecute jurnaliștii de la Ziar de Cluj ironizau decăderea vocea.biz, ce se transformase din „promițătorul proiect” Vocea Transilvaniei, inițiat de Vasile Pușcaș, într-un agregator de știri. Din cele exprimate la CNA de vedetele postului NCN, cam același lucru se pare îl vor încerca și ei, schimbând nițel mediul: știrile furnizate de presa locale online vor fi agregate pe sticlă (mă rog, pe LCD), după modelul Ziar de Cluj – NCN. Talk-show-urile moderate de Răzvan Dumitrescu vor fi, desigur, un bonus. Sursă foto și informații: ZiardeCluj.ro, PaginadeMedia.ro. Citiți știrea inițială aici.

Advertisements
No Responses to “Devine NCN mai mult decât atât?”
  1. Pingback: De la regional, la național – Cluj.Buzz 8 septembrie 2017
  2. Pingback: Mai are Clujul știri? – Cluj.pro / contra 14 septembrie 2017
  3. Pingback: Infraspecii jurnalistice – Cluj.pro / contra 15 septembrie 2017

Lasă un răspuns