Advertisements

Ministerul informatiei

Pentru că există în ultima perioadă un interes evident – aflat undeva dincolo de profitabilitate pentru informație, mi-am amintit de Ministerul Informațiilor Publice. Ăsta a fost un minister al Guvernului României creat în 2010 cu scopul de a gestiona informațiile de interes public aflate în posesia administrației centrale și administratiei publice locale.

Orwell tot mai actual

Poate c-o fi avut vreo logică la acea vreme (de a face un soi de ordine într-un fel de haos), dar aplicată prost. Pentru că ministerul cu pricina exercita un control asupra tuturor informațiilor de interes public și promova politica și programele Guvernului. În ciuda a ceea ce se vehiculează, informația în sine nu aduce niciun profit dacă ea nu este folosită într-un domeniu al cunoașterii. Sau al ne-cunoașterii.

Existența acelui minister a fost criticată, fiind considerat ca un instrument de propagandă politică al PSD pe bani publici și un pericol pentru libertatea de exprimare și accesul la informații – sau cel puțin asta zice Wikipedia despre el. Mie ultima parte cu libertatea de exprimare și accesul la informații mi se pare orwelliană – chiar cunoscând apetența RO Guvernului pentru scheme de personal supradimensionate – ca un fel de Minister al adevărului

De unde apetența asta a noastră, a românilor, după scheme, după supra-reglementare? Noi am ajuns să-i admirăm pe nemți pentru rigiditate, nu pentru seriozitate. Dar vorbeam de cunoaștere și ne-cunoaștere: singurul caz în care informația devine profitabilă este atunci când lipsește. Raritatea. Odată cu dezvoltarea internetului, cred că se insistă cu găselnița fake-news dintr-un motiv anume: pentru a specula această vulnerabilitate a diseminării informației.

Stereotipii ale presei

Da, oricine poate lua și difuza o informație în rețea. Ok, și atunci construim un ditamai Minister al Adevărului, pe simplul motiv că unii sau alții ar putea face confuzie între adevăr și minciună? Gândim, de teama dezinformării, un mecanism greoi, ierarhic – chiar cu riscul ca acesta să blocheze informația? Poate ca s-a și ajuns aici deja: ministerele se protejează, au ofițeri de presă care scanează deja și internetul, nu doar presa tipărită.

Și atunci apar noii băieți deștepți, precum cei din energie, și zic: noi vă dăm informația aia bună, ascunsă de administrație. Presa „cu adevărat liberă” e noul mit, la 3 decenii de la Revoluție. Sau noua Cenușăreasă, pentru că „băieții” se finanțează din donații. Aici avem de a face cu un alt stereotip: fetele de la PR, sau presa pozitivă și comercială, care „vinde” partea bună a lucrurilor, și „băieții” care #rezistă în presă, luptându-se cu politicienii și cu administrația.

Ce se întâmplă în Cluj?

Majoritatea clujenilor declară că nu le plac știrile, pentru că le consideră un factor de stres. Dacă presa ne stresează, înseamnă că o citim greșit sau nu citim ce trebuie. De exemplu, nu e cazul să ne luăm după titluri, ci după conținutul bogat în idei noi, chiar din afara sferei noastre de interes. Știrile nu informează, cât conectează. Pentru Scott Adams, creatorul benzilor desenate Gilbert, știrile nu sunt informații, ci o sursă de energie – pentru că își ia din ele idei.

Un fel de știri care nu prea informează decât despre realizări vrea să răspândească și primăria Cluj, care desfășoară o licitație pentru tipărirea Jurnalului Municipal. Chiar dacă este tot o acțiune de PR, până acum, singurul partid care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la suma mare de bani pe care Primăria dorește să o investească în realizarea ziarului orașului a fost USR Cluj, care a și dat un comunicat.

Așa ca știrile se împart, ca întotdeauna, între propagandă și contrapropagandă. Unii informează, alții spun că nu e chiar așa. Iar „consumatorul” informației este obligat să o îngurgiteze pe toată! Sursă memă: Vasile, utopiabalcanica.net

Advertisements

Lasă un răspuns