Advertisements

Metropolitana Clujului

AlexV, unul din administratorii forumului peundemerg.org, a fost interesat de detaliile Studiului de fezabilitate al centurii metropolitane. El l-a sunat proiectantul Explan, iar aceștia l-au primit în vizită, după care a postat pe forum câteva informații din interior: proiectul începe dinainte de Gilau, apoi la intersectia cu A3 va fi nod legat la actualele bretele, iar centura trece pe sub podul lui Tirena Scavi.

Urmează la Cora un pasaj lung, mai departe tunel, viaduct și alte minuni – lucrări de artă. Categoria drumului încă nu e stabilită: câte benzi, viteza de proiectare, etc. Se caută încă cea mai bună variantă, dar este posibil ca cel putin o curba să aibă viteza de proiectare de 60km/h.

S-au proiectat chiar mai multe drumuri de legătură decât trebuie, posibil și spre Baciu, pentru a rămâne cât mai multe după aprobarea CNAIR. Nici în jurul aeroportului nu e definitivat traseul, fiindcă acolo mai este și proiectul de extindere pista, implicit deviere Someș. Toate intersecțiile sunt denivelate, și va fi un separator median.

Costul de construire estimat anterior, de 160 milioane de euro, va fi cu siguranță depășit, așa cum anticipam aici. O estimare grosieră se duce undeva spre 250 mil. euro. Cât despre varianta ocolitoare Nord a comunei Baciu, la modul cum e desenată în planul de mobilitate, ea trece fix prin spitalul Polaris.

E clar că acum nu se mai poate realiza așa cum se dorea atunci. Singurul mod de realizare a legăturii cu DN1F este o supra-traversare a căii ferate și a Pârâului Nadăș undeva între capătul localității Baciu și podul de la Suceagu. Cum era în plan se putea face doar dărâmând o grămadă de case și hale industriale / poate chiar spitalul, ceea ce este clar că nu se va întâmpla vreodată.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: