Advertisements

Meșterul Manole

Scrisă de Lucian Blaga și pusă pentru prima dată în scenă la Teatrul National din București pe 6 aprilie 1929, Meșterul Manole este o tragedie cultă, reinterpretând tema destinului și a jertfei creatoare. Este considerată o capodoperă a teatrului de idei, reprezentat în literatura romană de creația lui Blaga, Camil Petrescu, Horia Lovinescu, Marin Sorescu și alții. Acum, să aduci pe o scenă contemporană (la început de secol XXI) o piesă scrisă la începutul secolului trecut pare o misiune imposibilă.

miriam1E dificil, în primul rând, să mai trezești interesul spectatorilor, odată ce știu mitul din balada Mănăstirii Argeșului, apoi pentru că personajele sunt mai degrabă simboluri ale unor idei, iar conflictul este unul interior – declanșat în sufletul lui Manole, intre creație și jertfă. În plus, limbajul piesei este profund metaforic, înțesat de prețiozități intelectuale. Această ultimă mare problemă o rezolvă amfitrionul interpretat de Miriam Cuibus, reușind să inducă în debutul spectacolului o senzație de magie.

mesteri1Celorlalte probleme, ca și lungimii piesei (o dramă în cinci acte), Andrei Măjeri le răspunde printr-un spectacol modern, marcă proprie a unui regizor cu idei. De remarcat ilustrația muzicală și actorii bine aleși: Sorin Leoveanu în rolul unui Manole măcinat de problemele omului contemporan, Romina Merei cu o intrepretare contrastantă, în ton cu personajul Mina (în debutul spectacolului rostindu-și replicile ușor nazal, ca o damă `ntelectuală, ca pe final să recunoască „sunt cam proastă”), Ionuț Caras un remarcabil stareț Bogumil, și cei trei meșteri (între care se remarcă Mihai-Florian Nițu) care interpretează în a doua parte a spectacolului un reușit cor bărbătesc.

soli0Foarte reușite, de asemenea, și micro-scenetele jucate de Solii lui Vodă interpretați de Anca Hanu și Sânziana Tarța, acestea venind (cu sprijinul ilustrației muzicale brodate pe elemente de folclor românesc autentic) cu o contrapondere la densitatea textului.  Toate acestea fac să dispară timpul, care nu mai este Evul mediu, cu domnia lui Negru Vodă (ca în baladă), ci „timp mitic românesc”.

Spectacolul a avut premiera aseară, pe 9 iunie 2018, în Sala mare, plină, dar lipsită de aer condiționat a Teatrului Național din Cluj. Se va juca iarăși peste o săptămână, pe 17 iunie. Îl recomand ca o punere în scenă modernă a unei importante opere de factură expresionistă a filozofului ardelean Lucian Blaga.

Advertisements

Lasă un răspuns