Advertisements

Ce se mai aude cu granturile IMM

Banii din elicopter negociați de Ministerul român al fondurilor europene cu Comisia Europeană pentru a salva economia sunt de trei tipuri: microgranturile de 2000 euro. valoare totală de 100 milioane euro pentru IMM-urile care nu aveau angajaţi la sfârşitul anului 2019, PFA-uri şi ONG-uri cu activitate economică în anumite domenii – încadrate la Măsura 1; granturile pentru capital de lucru în procent de 15% valoare totală de 350 milioane euro (sau, zice-se, poate chiar mai mulți) încadrate la Măsura 2 şi granturile pentru investiţii în valoare totală de 550 milioane euro.

După cum am notat și pe-aici, până acum s-au deschis Măsurile 1 și 2, iar pentru mult-așteptata Măsură 3 cuvântul de ordine este puțin: „Îl ţinem deschis cel puţin o lună de zile. Eu aş vrea să îl ţin chiar puţin mai mult”, după cum a menţionat secretarul de stat Liviu Rogojinaru la videoconferinţa „IMM-urile în criză”. În ceea ce priveşte Măsura I, secretarul de stat a subliniat că, dintre cei 29.000 de solicitanţi, 22.000 au fost deja admişi.

Verificările pentru cererile depuse la Măsurile 1 și 2 pentru acordarea de fonduri nerambursabile au început încă de joi 12.11.2020. Beneficiarii trebuie să urmărească în mod constant atât platforma granturi.imm.gov.ro cât și mesajele primite pe poșta electronică. Cei declarați eligibili vor găsi în portalul pe care s-au înscris un contract de finanțare pe care îl vor descărca, îl vor semna în format digital și îl vor trimite în maxim 5 zile de la primire. În momentul în care ordonatorul de credite va semna și el contractul, va începe procesul de virare a fondurilor.

Banii trebuie cheltuiți în 90 de zile de la primire, altfel se vor returna. Pentru Măsura 2, la care evaluarea și plățile sunt decalate cu cel puțin o săptămână, aplicanții vor trimite contractul semnat digital în maxim 20 de zile lucrătoare de la primire împreună cu extrasul de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit. Acești bani trebuie cheltuiți în 180 de zile.

Cât despre potențialii interesați de Măsura 3, estimată a se deschide la sfârșitul acestei luni, să-l cităm pe același secretar de stat Liviu Rogojinaru: din 550 de milioane euro, dacă iau în calcul 100.000 de euro, o cifră medie, ajung undeva la 5.000 – 6.000 de firme care să fie finanţate, poate chiar mai mult, 7.000-8.000 de firme. Dacă reuşim să strângem mai multe firme, anul viitor, la începutul anului, vrem să redeschidem aceste programe 

 

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: