Băimăreanul Adrian Ghenie a devenit cel mai scump pictor român după ce tabloul său „Floarea-Soarelui 1937” a fost vândut în cadrul unei licitaţii organizate de casa de licitaţii Sotheby’s, în 2016, cu 3,17 milioane de lire sterline. Din acel moment toată lumea s-a interesat de parcursul său şi s-a încercat atribuirea sa unui curent artistic local sau naţional. Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor pe Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin.
Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul Georges Pompidou. Unul din factorii care au contribuit decisiv la succesul internaţional al lui Ghenie a fost relaţia cu Mihai Nicodim şi cu galeria acestuia din Los Angeles.
Adrian Ghenie s-a născut în 1977, în Baia Mare, şi a fost elev al Şcolii Populare de Arte din localitate, la clasa doamnei Onişa. Când şi-a făcut lucrarea de diplomă la Universitatea de Artă și Design din Cluj a „ocupat” întreg atelierul şi (parcă) picta simultan la mai multe lucrări. Având în vedere ca a plecat în `94 din Baia Mare, şi avea cam 15 ani atunci, iar în ce privește receptivitatea în arte vizuale abia după clasa a V-a copilul începe să vadă umbre, perspectiva, etc… altfel spus, perioada cea mai receptivă a lui Ghenie a fost după plecarea de la Baia Mare.