Advertisements

Gala de deschidere TIFF, o palidă amintire

Briefingul de presă destinat deschiderii Festivalul Internaţional de Film Transilvania anunța că a 17-a ediţie a TIFF celebrează „puterea extraordinară a cinema-ului de a spune poveşti curajoase”. Și cam la asta s-a rezumat așa-zisa Gală de deschidere, la povești = discursuri interminabile, iar spectatorii veniți să celebreze cinema-ul au rămas cu amintirea edițiilor trecute, asistând la un eveniment cinefil destinat să ia maul unui public de nișă.

Sigur că organizatorii vor bate, cel puțin în declarații, noi recorduri, dar tind să cred că XV e numărul magic când vine vorba de un festival de film de talia TIFF. Ediția a XIV-a mi s-a părut cea mai bună a festivalului, Gala de deschidere a ediției a XV-a cea mai reușită (spectacolul trupei franceze de street arts Transe Express), a XVI-a a mai fost cum a fost (cântecul de lebădă – corul „Sirenelor de la Marea Neagră”, formația fictivă din filmul de deschidere) dar a XVII-a e… o palidă amintire a celor trei precedente.

T1De ce-ai schimba formula, cum se întâmplă la această ediție – mă întrebam, pe măsură ce realizam că organizatorii trag de timp? De ce să lungești inexplicabil până la 22:30 debutul unui eveniment anunțat la ora 20:45, în condițiile în care afară e frig și te aștepți, cât de curând, să fii alungat de încă un val de ploaie? Ai conferință de presă, ai AperiTIFF, poți vorbi și scrie acolo cât vrei. Eu unul aș fi fost curios să văd filmul regizorului israelian (și probabil că am să merg să-l văd la cinema), dar după aproape două ore de plictiseală maximă, am părăsit Piața Unirii, cu toată cinefilia.

La fel au făcut-o și câțiva spectatori din jurul meu. Întrebați la ieșire dacă mai revin (unii au mers pur și simplu să-și ia haine mai groase, fiindcă se răcise brusc) majoritatea au dat din cap că nu. Asta în condițiile în care biletele de intrare la Gală n-au fost chiar cheap, adică 30 de lei. Orice afacere are o pantă ascendentă – în care oferă mai mult decât banii pe care-i cer clienților, și una descendentă – în care clientul plătește mai mult brandul. Cam așa a ajuns și TIFF la ediția a XVII-a, să trăiască din amintiri.

t0Reputația festivalului este cea care adună oameni în Piața Unirii, nu ceea ce oferă el la ora actuală. Bună ideea invitării regizorului Șopterean, interesantă și surpriza pregătită (filmul de arhivă „Păpușa”, despre doamna Doina Cornea), însă greșit aleasă ora și momentul proiecției. Sonorizarea slabă (în condițiile în care se știe că filmul românesc nu excelează la partea de sunet), ora târzie, amenințarea ploii, discursurile mai lungi ca altădată – toate acestea au făcut ca evenimentul să fie unul ratat: înaintea unei proiecții „de gală”, printre promo-uri, să mai proiectezi și un scurt-metraj?! Și să-l numești surpriză…

Dacă tot se voia o proiecție „specială”, scurt-metrajul „Păpușa” merita un eveniment distinct – nu ceva de umplutură, înaintea altui film! Păcat de atmosfera faină din oraș, cu regret că prin această neinspirată „găselniță” TIFFul își semnalează intrarea într-un con de umbră – ca să folosim un șablon.

Șabloanele astea sunt bune ca să înțeleagă și cei care vor să știe de-a dreptul, fără subtilități, dacă vrei cumva să (le) vorbești festivalul de rău, că nu, nu e de rău, ci cu părere de rău. Urmat de sfatul de a merge la cât mai multe filme la această ediție a TIFF – cât mai aveți la ce, pentru că în loc să fie mai bun, cu timpul, iubitul festival a cam coborât ștacheta. Culmea, tocmai în seara asta Tudor Giurgiu afirma că:

Trebuie să îl facem mai bun, nu mai mare.

Advertisements

Lasă un răspuns