Advertisements

Farmecul Clujului

Abia după aproape trei decenii care s-au scurs de la stoparea proiectului de industrializare socialistă a orașului, transformările aduse de repoziționarea economică a Clujului sunt vizibile cu ochiul liber, chiar și pentru observatorul obișnuit – mai puțin familiarizat cu dedesubturile din lumea financiară.

Cu cinci ani în urmă, orașul de pe Someșul Mic mai era încă legat de industria prelucrătoare, acesta fiind încă, pe atunci, sectorul cu cei mai mulți angajați din economia orașului. clujana_logoÎn ultimii ani însă, concomitent cu reorientarea spre o economie a serviciilor, transferurile succesive de proprietăți industriale s-au finalizat prin apariția unor noi clădiri de birouri și centre de afaceri, astfel încât noile fluxuri de acumulare sunt sesizabile pentru toată lumea.

Majoritatea platformelor industriale (Tehnofrig, Aurel Vlaicu, Someșul, Flacăra, Feleacul) au fost dezmembrate cu largul concurs al firmelor de servicii. Valoarea imobiliară a acestor fabrici a fost mai tentantă decât orice altceva (inclusiv valoarea sentimentală a „brandurilor” locale). Și, la urma urmei, cine mai produce în oraș?

În prezent doar două dintre marile fabrici ale municipiului mai produc la nivelul „de altădată”: Terapia, pe o suprafață mai mică decât înainte de 1989, cu terenuri disponibile pentru vânzare, produce medicamente sub brandul Sunpharma (inclusiv situl firmei redirectând spre cel al grupului indian Ranbaxy), iar Farmecul (care și-a înființat și o linie de fabricație și un depozit la Dezmir) scoate constant pe piață noi mărci de cosmetice și produse de uz casnic.

CUGÎn nord-estul orașului, pe vechea platformă industrială de pe Bulevardul Muncii, CUGul producea cazane şi cilindri care mergeau la export în întreaga Europă şi în fosta URSS – cu 10.000 de angajaţi, o populaţie cât un mic oraş. Acum, din colosul industrial nu a mai rămas aproape nimic. După ce s-a vândut şi s-a furat tot ce s-a putut valorifica la fier vechi, mare parte din platforma CUG  a fost abandonată.

Au mai rămas doar geamurile din sticlă şi scheletele metalice de la acoperiş, puse prea sus ca să poată fi distruse. Fără prea multe strategii de marketing şi cu „prea multe” slujbe sociale – aşa îşi duceau ultimele zilele fabricile din perioada comunistă. La cele mai timide propuneri de revigorare a lor, autoritățile erau arătate cu degetul, ca și cum încercarea de a salva „coloșii” care asigurau locuri de muncă ar fi fost o rușine.

Acuza principală era că în schimbul păstrării locului de muncă, omului i se cere, la schimb, votul. Dar dincolo de această (falsă) problemă politică, prea puțini și-au pus problema economică: produsele prea puțin schimbate calitativ, deși din materiale bune, se vindeau în multe cazuri sub costurile de producţie. Exista de asemenea o lipsă de interes faţă de tot ce ținea de piaţă. Fabricile mari nu se înjoseau să-și facă o minimă reclamă, să se „rebrenduiască”.

– va urma –

Advertisements

Lasă un răspuns