Advertisements

Cu trenul de la Cluj până la Budapesta sau Viena

N-aș merge pe vremea asta cu mult-mediatizatul tren până la Budapesta sau Viena, pentru că locurile unde vreau s-ajung sunt închise de Sărbători. Am văzut/citit două reportaje ale jurnaliștilor clujeni de la Sinteza și NCN/Ziar de Cluj, în care e făcut „cel mai prost tren posibil”.

maftei2Înarmat și echipat corespunzător cu apă și mâncare, totuși aș vrea ca prin ianuarie să vizitez locurile unde se fac pantofi bespoke*, după calapodul clientului, adică la atelierele Maftei și Joseph Scheer din Viena sau László Vass din Budapesta. Spun înarmat și echipat pentru că vagoanele arată destul de prost, nu ai posibilitatea de a cumpăra nici mâncare, nici apă – așa că trebuie să mergi pregătit de drum lung.

Câte ceva despre aceste locații: Maftei Vienna este un brand prezent de aproape două decenii și pe piața din România, având o reprezentanță în București, la Cotroceni. Alexandru Maftei este un artizan român, un meșter pantofar recunoscut (inclus în topul primilor zece artizani) plecat din România în anii `80, după ce și-a făcut ucenicia în atelierul din Piatra Neamț al unchiului său.

maftei1Viața sa a urmat un alt curs după ce a avut o discuţie cu cel mai renumit pantofar din Europa. Joseph Scheer este unul dintre cele mai importante branduri de pantofi din lume, cu blazon vechi de peste 200 de ani. Am găsit câteva interviuri cu Alexandru Maftei în care acesta descrie câteva din secretele „meseriei” care-i permite să vândă pantofi la prețuri între 1.000 și 3.000 de euro.

Pentru un pantof bespoke, calapodul este cel mai important, este „bucata de lemn identică formei piciorului”. Odată realizat calapodul, el este trimis la Viena, după care se întoarce apoi în ţară, unde este făcut pantoful propriu-zis după prelucrarea lui iniţială de către „unchiul Maftei”. Procesul are mai mulţi paşi, în toate fazele lucrul este doar manual şi poate dura chiar trei săptămâni – o durată scurtă datorită numărului mare de angajaţi din atelier.

vass„Unchiul meu este singurul cizmar care poate să producă o pereche de pantofi în doar trei săptămâni” – afirmă nepotul său Radu Morariu, care se ocupă de reprezentanța din Cotroceni. Dar ordinea comenzilor e respectată; oricine trebuie să aştepte. „Ca şi atunci când comanzi un Ferrari, nu poţi să-l comanzi şi să îl ai mâine, îl ai într-un an, doi, depinde de model.”

Handmade-Shoes-For-Men-bookLa atelierele László Vass din Budapesta aș fi curios să văd pe viu modelul Norweger. Aici o pereche de pantofi bespoke se face în șase săptămâni. De asemenea, Vass este autorul celebrei cărți Handmade Shoes for Man, grație căreia și-au descoperit această pasiune mai mulți artizani. Sigur că a promova pantofi lucrați manual, în secolul vitezei, ține foarte mult de branding – dar și acesta e un mod de a educa oamenii pe ce să-și cheltuie banii pe care-i au.

*pantofii bespoke sunt pantofi cu calapod făcut pe măsura clientului, fabricați integral manual – cu talpa cusută, nu lipită – din piele tăbăcită vegetal și cu materiale de cea mai buna calitate, la care opțiunile sunt totale, nefiind limitate la culoare sau stil.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: