Advertisements

Comoara de la marginea orașului

16 mai 2023, final de carantină. Clujul exportă gunoi în Italia, în loc să importe, ca până acum. Motivul e unul singur: italienii sunt înnebuniți după aerul Marelui oraș, uşor îmbibat cu resturi de levigat încă nescurs în Someșul Mic. Căci ce altă urbe mai reușise să atingă măreția în plină pandemie, care decimase aproape jumătate din populația globului, în timp ce restul Europei de est se afunda în sărăcie? Clujul reușise să se lege la centura metropolitană aka A3 din 3 în 3 kilometri, să-și construiască Metrou și 33 de stații de tren metropolitan, și toate acestea datorită unei resurse neglijate de orice alt oraș modern, înaintea sa: gunoiul urban. Datorită comorii (re)descoperite la marginea orașului, Clujul se putea numi din nou, pe bună dreptate, orașul-comoară.

Ce mai conta că până la finalizarea CMID-ului, cele 3 celule ale acestuia ajunseseră să coste, după 10 ani de construcții și amenajări teritoriale, mai bine de un sfert de miliard de euro? Acești bani urmau să fie recuperați de la turiștii veniți să caște gura la a treia cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon și Casa Poporului. Căci, după ce construcția ultimei celule se terminase, la sfârşitul anului 2022, Consiliul judeţean Cluj își mutase și el sediul în zonă, pentru ca armata sa de funcționari competenți să poată superviza desfășurarea activității CMID – cea mai rentabilă din județ. după ce economia acestuia dăduse faliment. 

Cu toate acestea, orașul producea în continuare 10.000 tone de gunoi pe lună, această producție depășind-o atât pe cea industrială, agricolă, cât și a celebrei sale industrii de divertisment care pusese orașul pe harta DJ-ilor de pretutindeni. Și azi, grație marketingului eficient al administrației, celebrul său gunoi devenise cea mai rentabilă marfă de export. Dacă 1kg de gunoi clujean ambalat frumos se vindea cu 10 euro, închipuiți-vă câți bani aducea CMID-ul în bugetul orașului, din moment ce în vânzarea acestuia erau angrenați comercianți cu rulote, firme de packaging și mulți alți prestatori de servicii.

Dacă în trecut fusese printre cele mai banale oraşe din mica Ţărişoară în privinţa condiţiilor de trai, nereuşind să se adapteze practicilor speculative ale pieţei gri, ce făceau mai suportabil traiul în zonele de graniţă, inspirate din gulaşcomunismul vecin, marele Oraș era considerat, în opinia cvasi-unanimă, drept campionul ultimei tranziții. Vorbim de ieşirea din prima criză economică a secolului XXI, care aproape că dusese la distrugerea sectorului terţiar al economiei. Doar la Cluj, ceva mai la nordul oraşului, pe celebrul deal Lomb și în mai puțin celebrul Buftea de Ardeal, se turnau filme propagandistice despre istoria orașului de aur, de la Caritas la Untold și CMID, în timp ce la UBB, studenții scriau lucrări de diplomă cu titluri pitoresc-metafizice, gen Gunoiul, de la deșeu la materie primă.

Până şi populaţia săracă care locuise cândva în barăcile improvizate din proximitatea gropilor de deşeuri se îmbogăţise, din închirierea locurilor de cazare în care turiştii veneau ca la Mecca. Înainte trăitori la limita subzistenţei, amenii zişi de pe Cantonului aveau deja vile în oraş, căci aici preţurile scăzuseră treptat, de la 2.000 la 200 euro/mp de beton construit, în lipsa posibiltăţilor de entertainment. Plus că pandemia de coronavirus afectase grav cheltuielile de consum, producția industrială, investițiile, comerțul, fluxurile de capital și lanțurile de aprovizionare. Studenţii arătau în dizertaţiile lor cum se mutase înapoi vatra oraşului, spre Someşeni, odată cu centrul de greutate al economiei, iar tinerii nestudioşi, care-și pierdeau vremea în cârciumile satelor cu nume pocite din jurul orașului erau mai toți dotați, fie cu telefoane mai inteligente ca ei, fie cu detectoare de metale.

Meanwhile, orașul românesc de la început de secol XXI se remarca prin edificiile care-i mărgineau brutal, aproape sufocându‑i, piețele centrale, cândva aerisite, puse în valoare. Doar câteva, puține (şi marele Oraș era unul dintre ele) reuşiseră să păstreze vagi urme de urbanism medieval, sau de Renaştere întârziată – ca să fim mai precişi cu istoria. Cu toate eforturile administraţiilor succesive de-a o strica, Piaţa Centrală din marele Oraş #rezistase, nici ea nu ştia cum. Probabil umbra lui Mattia Corvinul o veghea (pamflet în curs de actualizare).

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: