Advertisements

România urcă în clasamentul ţărilor afectate

După o lungă perioadă de 10k noi infecţii pe zi, România a urcat pe locul 27 al ţărilor afectate (depăşind Pakistanul şi Arabia Saudită) de noul corona-virus SARS-CoV-2 şi, în acest ritm, vom depăşi până luni şi Filipine, atentând la poziţiile ocupate de Turcia şi Bangladesh. România sprintează astfel spre selectul top al primelor 20 de națiuni afectate, doar pentru că a ținut cu dinții de data alegerilor generale, 6 decembrie.

Alte țări afectate de al II-lea val, vezi cazul Franței și Spaniei, au intrat în carantină imediat ce a crescut numărul de infectări, în timp ce câteva, mai reticente, s-au uitat în jur să vadă efectele acestei mișcări, după care au copiat-o și ele. Doar noi am rămas în expectativă, și vom rămâne surprinși atât de prima zăpadă, cât și de valul care ne va înghiți după alegeri.

Incidentul de la Piatra Neamț a fost doar un avertisment, luat în serios de prea puțini. De cele mai multe ori detest să am dreptate, și aș prefera să n-am gura spurcată, dar deznodământul acestor ezitări penibile și tergiversări e prea lesne de prevăzut. Dincolo de cifra infectărilor, rata de pozitivare este într-o şi mai mare creştere, ceea ce arată că, în realitate, sunt mult mai multe infectări decât capacitatea de testare atât de lăudată de autorități. 

Până la urmă Trump a avut dreptate, avem atâtea cazuri pe cât de mult testăm, iar la capacitatea teoretică de 30.000 (practic se fac în jur de 20.000 teste/zi, pentru că „nu este cerere”) n-ai cum să detectezi 50.000 cazuri sau 100.000/zi, câte vor fi în realitate. Decizia de a evita lockdownul a avut la bază argumente obiective şi mai ales subiective. Argumentul obiectiv este economic, probabil nu ne permitem cu adevărat un nou lockdown.

Economia noastră nu e la fel robustă ca a Germaniei sau a altor state din Vest. Argumentul subiectiv este că avem alegeri, iar instituirea unui lockdown îi supără pe cei mai mulți oameni, există această oboseală a pandemiei. Un lockdown ar însemna și recunoașterea faptului că autoritățile au gestionat prost perioada dintre cele două runde electorale.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: