Advertisements

Cinefilie şi ipocrizie

De mirare amploarea dezbaterii suscitate de un comentariu făcut la o proiecţie în aer liber (vorbim de avanpremiera Malmkrog), și care s-ar fi vrut la fel de „liber”, expus într-un cerc restrâns de cinefili. Este vorba de o remarcă a regizorului despre tonul autorităţilor şi purtarea măştii de protecţie, care a fost, să zicem, o reacţie la nervi la insistenţele unui voluntar și, probabil, o inconştientă mişcare de PR care și-a atins involuntar ţinta.

Toată lumea vorbește azi despre ce a zis Puiu vineri, și implicit de Malmkrog. Pentru cine a fost la fața locului comentariul său a venit firesc, justificat în contextul unei discuții ceva mai largi. Mesajul lui Puiu a fost pe un ton mai mult amar decât protestatar, după cum a pronunțat „această… pandemie”, dar în fine, e greu să achiesezi la emoția omului la lansarea filmului, în condiții de pandemie. Indiferent de nivelul celest al discuției (Cristi Puiu lansând vineri la Cluj un film despre „cele sfinte”) acesta e însă contextul.

Iar Puiu este mai degrabă un teoretician al filmului decât un regizor popular, calitate în care a fost mereu bine primit la Cluj, de un public receptiv chiar și la stilul său ușor superior, de a da lecții despre cinema – unde se pricepe. Vineri a remarcat ușor gelos că spectatorul clujean (cinefilul napocan, mai ales) care-i sorbea altădată vorba din gură, acum stă cuminte și respectă regula supremă a măştii, fiindcă nu prea are cu ce altceva să contribuie la combaterea corona-virusului.

Însăşi participarea la un festival de film e un semn de cinefilie, căci cine altcineva şi-ar risca sănătatea pentru un moft? Probabil că remarca regizorului (care era, clar, în filmul lui) ţintea spre aşa-zisa `civilizaţie` care nu înseamnă obedienţă, nu impune lipsa întrebărilor, nici a fi mereu de acord cu modul în care regulile îţi sunt livrate (sau impuse), explicate sau aplicate. Cam ăsta a fost tonul subtil al discuției, pentru cei ce au prins-o în context.

Sigur, unul sâcâit, a unui personaj necăjit că-și lansează filmul în asemenea condiții, dar care nu prea justifica această reacție (numai dacă nu cumva a făcut-o şi din considerente de PR) și nici linșajul pentru deviaționism de la monologul sectei Covid-1984. Aşa că da, dacă e de blamat un om sâcâit de îndemnul superior-responsabil al moderatorului, care punea în centrul evenimentului masca, şi nu filmul, liber la blamat, deşi regizorul cred că şi-a asumat poziţia.

Puiu e un Ipohondru cu I mare, deci omul respectă regulile, iar năduful vărsat nu avea legatură cu respectarea regulilor, ci cu atitudinea autorităţilor, exprimată şi prin reacţia unui moderator. Cam așa am perceput eu sensul celor spuse la Cluj, în curtea USAMV. Bun, acum și motivarea indignării (sau justificarea ipocriziei): cu toate că cinefilul se consideră o specie aparte, trăind mai mult în lumea iluzorie a filmului, i se recomandă și lui să poarte mască de protecţie cât şi pe unde poate, pentru că e – din câte știm până azi – cea mai simplă metodă prin care putem contribui la stăvilirea pandemiei.

Dar să nu uităm, unde s-au întâmplat toate astea, şi cine făcea pe lupul moralist: cineva din organizarea unui festival clujean, în oraşul în care legea e călcată anual în picioare de către Untold. Bun, măscuţa nu vine la pachet cu ochelarii de cal, aşa că până şi cinefilul clujean poate să-şi pună întrebări și, când este cazul, să se revolte asupra unor măsuri pe care le consideră disproporţionate. Cu condiţia s-o facă, hm, civilizat, în formele pe care le consideră potrivite, fără a pune în pericol viața celor din jur.

Cam asta a fost discuția, una în cerc restrâns – nu o transmisie în direct, nu tu mesaj public, o aroganţă pur şi simplu, pour les connaisseurs, dacă vreţi. Cine l-a blamat? Evident, progresiştii, că doar Puiu a fost cu Coaliţia pentru familie, a avut remarci misogine în interviurile despre SierraNevada, deci nu se putea să nu fie taxat. Cum ar veni, fiecare pasăre pe limba ei piere!

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: