Advertisements

Cât mai costă Clujul

Îmi permit să parafrazez în titlu numele unui sit clujean mai puțin cunoscut, dar elocvent pentru scumpetea marelui Oraș de pe Someșul Mic. Dacă te uiți de pildă prin presa locală, afli că marele CMID tocmai a trecut de prima sută de milioane de euro și se îndreaptă vertiginos spre următoarea.

Numai că asta – 200, adică – e cifra pe care am estimat-o în romanul de ficțiune Comoara din marginea orașului de argint și văd că trebuie să trag tare, ca să-l termin și să-l public anul ăsta, altfel realitatea riscă să ajungă din urmă ficțiunea. Sper să n-o și bată.

harta1Mai sunt și alte exemple: celebra Centura metropolitană Transregio Feleac, pentru care se avansează costuri de 140 milioane de euro (în jur de 3,5 mil. eur/km). Aici de fapt specialiștii au estimat cu totul ale sume, adică ea ar costa pe real cel puțin 250 milioane și are șanse să fie realizată abia prin 2030, nici vorbă de 2023 sau 2024 cum visează primarul. Și când spun „realizată” mă refer să circule mașini pe ea, nu să alerge pe hârtie cu pixul; și să degajeze traficul din oraș, nu să fie tăiată panglica pe un tronson lărgit de la o bandă la două.

Să ne amintim de centura Apahida-Vâlcele (numită și de diamant) în lungime de 24 km, care a costat peste 162 milioane de euro la nivelul anului 2006, când erau alte costuri cu salariile și materialele. Chiar dacă a fost considerată foarte scumpă (deci bine plătită), tot a fost nevoie de 8 ani pentru a se putea circula efectiv pe ea.

Ce șanse are atunci Transregio Feleac, în lungime de 38,3 km, să fie realizată până în 2024 cu „doar” 126,3 sau hai 140 milioane? Aproape zero, în condițiile în care presupune lucrări complexe și o geografie a Feleacului ostilă, fără să mai vorbim de exproprieri. Așa că oricât de mult ar costa Clujul, el se va scumpi în continuare, cu cât se amână mai mult proiectele de infrastructură blocate „din vina altora”.

Oricum noi, toți contribuabilii orașului, îl îmbogățim cu 1 miliard de euro la fiecare trei ani (bugetul anual al orașului este 300-330 mil €). Apoi, îl scumpim cu fiecare apartament achiziționat și cu fiecare chirie umflată cu ocazia Untold. Ca să primim înapoi măcar trei investiții promise (CMID-ul, Transregio și Spitalul regional de urgență) care să se apropie de valoarea asta, va trebui să așteptăm mai bine de zece ani. O fi mult, sau puțin?

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: