Clujul înghesuit de-atâta calitate

Știați că mai nou, în Cluj îi aproape o rușine să fii entuziasmat de ceva – exceptând primarele Emil Boc și Untold? Poate, uneori, când nu plouă, și de EC. Superioritatea cu care scrutează ardelenii văzduhul de pe-aici, ca și cum aerul din Cluj chiar e cel mai cool lucru din Europa Centrală și de Est, a dispărut odată cu zăpada de pe străzi, nu datorită firmelor de salubritate, ci a sării aruncate. Iar mai nou atitudinea asta sărată dă în clocot, din moment ce însuși Emil Boc a considerat oportună existența unei adrese de mail de genul lucruricaremaenerveaza@yahoo.com, la care „doar eu am acces şi doar eu am parola”.

Îi invit pe clujeni să scrie lucruri punctuale, mărunte, care îi enervează în oraş, pe care le-au văzut şi îi deranjează şi care pot fi îmbunătăţite repede, cu bani puţini.

Și uite așa evoluează atitudinea clujenilor, cărora le intrase în cap că locuiesc în cel mai tare oraș al țării, cu cel mai ridicat grad de viață bună din Europa – mai bun uneori ca în Toronto sau Miami, chiar – dar și a primarului, care simte acum pe pielea sa efectele propagandei cum că orașul este cel mai cel. Că Silicon Valley tremură tot de când s-au construit trei blocuri cu IT-ști în Cluj, și că se mai pregătește un cartier (sau mai multe), doar că nu prea mai sunt străzi pe care s-ajungi acolo. Importat e să se știe până-n sud, la Videle, că la Cluj altfel stă treaba.

Aici, pe orice străduță, din Mărăști până-n Florești, intelectualii se plimbă braț la braț cu funcționarii zâmbitori și ciobanii civilizați instant după stabilirea în marele Oraș. Că, pe undeva, e normal să nu se coboare ardeleanul la statutul de simplu român. Da, așa-i la noi în Cluj, multă mândrie și prejudecată, dar unde, pe de altă parte, a răsunat și cea mai faină replică: nu-i bai?  Nu băăi, nu băi. Nu-i BAI. Chit că e plin de unii de prin Bistrița și de alții viniți din Zalău c-o sete pe care nici măcar pălinca n-o mai poate alina. Dar ăștia n-o să fie clujeni veci pururi, doar „zinituri”… inclusiv pentru țărășeni, care or să le arunce asta de la obraz, cu prima ocazie.

Lăsând gluma la o parte, e lesne de închipuit ce rezultate va avea noua modalitate de comunicare cu edilul Clujului. Credeați cumva că în sfârșit se ajunge la confruntarea între ego-ul clujean și posibilitățile reale ale orașului? Tot așa cum nicio aplicație informatică nu poate rezolva problemele fizice din urbe, nici vreo nouă adresă de poștă electronică n-o să facă altceva decât să centralizeze mesajele care circulă prin spațiul public de ani, doar că n-avea cine să le răspundă, cei din primărie fiind ocupați cu propaganda. Acum însă e an electoral, așa că o nouă adresă = un nou funcționar, mai atent la problemele cetățeanului.

Să fie primit! Noua lozincă pe 2019 la Cluj este calitatea, în numele căreia proiectele majore vor trena din nou cu anii, în timp ce problemele minore se vor aduna într-o căsuță de email, ușor de golit cu opțiunea Trash. Să-i dăm primarului ce-i al primarului, adică ultimul cuvânt: Calitatea este cea mai potrivită. Clujul nu își permite să își coboare standardele. Dacă vrem să ne transformăm într-un oraș provincial, din acela în care toate kitsch – urile să predomine… hm, o fi vrut să spună ceva de chiciură?

3 Responses to “Clujul înghesuit de-atâta calitate”
  1. Alin ianuarie 17, 2019
    • Marius Oliviu ianuarie 17, 2019
      • Mihai ianuarie 17, 2019

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.