Advertisements

Clujul nu e California

Articolul anterior în care arătam că din 2017 Clujul nu prea mai contează la export a stârnit câteva reacții, iar asta mă face să vin cu precizări: e drept că nu mai suntem pe vremea lui Ceașcă să rupem relațiile cu exteriorul și să umblăm cu limba scoasă după valută, iar faptul că nu mai exportăm cine știe ce nu-i chiar un capăt de țară.

N-aș lua-o prea în tragic deoarece Clujul nu a fost niciodată un oraș industrial de talia Brașovului, Piteștiului sau Aradului, deși s-a încercat aici o industrializare forțată prin anii `70-`80. Din fericire, la Cluj nu s-a reușit o poluare de amploarea celei din Turda, de exemplu.

califProblema actuală este rețeaua de drumuri din jurul Clujului – nu avem decât cioturi de autostrăzi, așa că marile fabrici sunt amplasate mai spre graniță – dar orașul descurcă și așa, fără să „producă” ori să exporte prea mult. Trebuie să ne uităm și la structura exporturilor, pentru că un volum mare de materii prime exportate arată mai degrabă o risipă de resurse pentru un câștig financiar modest. Exporturile de produse cu un grad scăzut de complexitate, cum ar fi cheresteaua sau chiar structurile metalice, nu sunt nici ele departe de livrarea de materii prime. Asta în vreme ce exportul industriilor doar mutate în Romania pe considerentul forței de munca ieftine, nu e ceva de durată: așa cum au venit, acești producători se vor muta și mai la est.

Bafta Clujului

În final, tot exporturile de produse cu nivel ridicat de tehnologie (gen produsele software), domeniu în care Clujul nu stă chiar asa de prost, aduc un profit mai mare și măcar au șansa de a se transforma în ceva de lunga durata. Acest gen de export ar fi de dorit și de promovat – cel cu valoare adăugată mare!

callDe ce avem însă aici preponderent call-centere și dezvoltare de soft? Pentru că în criza economică, vest-europenii și-au dat seama că, pe termen lung, nearshore e mai eficient decât offshore. Niciuna nu aduce o mare plusvaloare societății românești pentru că… rezolvă problemele altora. Beneficiile sunt în schimb punctuale, și tot e ceva: la nivel individual genul ăsta de IT asigură un venit decent de persoanelor angajate în domeniu, permițând atât acumularea de cunoștințe, cât și o deschidere spre inovație. La nivel macro poate ajuta chiar la formarea unei clase de mijloc. Dar să nu uităm că e doar un moment la care nu prea am contribuit cu nimic: am avut doar noroc.

Brandul de oraș

Prețul pentru Cluj este contradicția: aici coexistă două orașe într-unul singur – acel Cluj trendy, reinventat și idealizat mai nou de către străinii doar în trecere pe aici și viniturile stabilite în oraș, și urbea veche, cu farmecul său încă actual. Dar cele două părți ale orașului încă nu prea comunică – ba chiar se exclud, pentru că nu sunt încă punți de legătură între ele. iceNoul Cluj devine tot mai stratificat: snob și neinteresant pentru vechiul Cluj, văzut de mai noii-veniți ca tăcut, resemnat și puțin desuet.

Complicarea narativei cu privire la oraș duce de multe ori doar la o ușoară ipocrizie, pe de o parte, și devoalarea ei, de cealaltă – dar uneori e mai mult decât atât, iar firele nevăzute care leagă oamenii se cam încâlcesc. În această redefinire a priorităților sau încercare de rebrenduire, orașul riscă să-și piardă identitatea.

Brandul nostru pare că a rămas clujcapitală, pentru că nu dăm semne că am fi depășit încă etapa aia. Am vrut să fim ba noul Frankfurt, ba un alt Silicon Valley. Ne scremem să facem ceva gen Buftea de Cluj, doar că ni se tot surpă dealul. Imitațiile nu prea ne ies. Poate ar fi momentul să legăm toate discuțiile astea legate de oportunități și de realitățile Clujului.

Advertisements

Lasă un răspuns