Advertisements

Ardelenism – continuare

* continuare de aici.

      — Ce să zic, subiectul ăsta al transilvanismului este încă unul tabu în societatea românească, și în cea transilvană, cu toate că, aparent, ardelenismul și bănațenismul se manifestă tot mai des (vedeți discuția cu spitalele regionale), deci merită pus în discuție. Acuma depinde și ce vreți să aflați…

      — Doar ce părere aveți dumneavoastră de aici, din prima linie. Eu una, așa de la distanță, cred că există un spirit al provinciei care se pierde în toată disputa asta minoră: Ardeal versus România, marele Oraș versus Capitala…

       — Și care-ar fi acest „spirit”?

      — Sub aspect moral, unul de așezare sănătoasă și responsabilă, până la austeritate chiar. Una prosperă, desigur, dar o bogăție de ansamblu, nu una ostentativă. În niciun caz un lux opulent, care să intre în contrast cu sărăcia celorlalți.

      — Ce tot divagați voi aici? se băgă Jorj în seamă, cam gelos fiindcă era exclus din discuție. Transilvanismul nu-i altceva decât o persuasiune la adresa ardelenilor, pentru a-i convinge că sunt superiori „sudiştilor” şi că ar fi cazul să se rupă de ei.

      — O fi, nu se lăsă city-managerul, dar ce te faci dacă au dreptate? Dacă într-adevăr așa stau lucrurile?

Dar eu căutam certitudini, nu întrebări, așa că am decis să mă ridic încet de la masa lor, spunându-mi că limita dintre real și imaginar e și-așa destul de subțire, ca s-o mai subțiez și eu cu astfel de discuții.

      — Mulțumesc de plăcuta companie, domnilor, dar eu sunt obosită și-aș vrea să dorm, așa că mă retrag!

      — Stai să chem șoferul, zise Jorj, și eu am obosit după atâta drum și-atâtea povești.

      Ce coincidență! mi-am zis. Și ce avantaj, totuși, pentru picioarele mele. Dar nu-mi plăcea ideea asta, de a pleca de acolo cu el, după ce am fost femeia văzută singură nopți la rând. Nu-ți distruge imaginea doar de dragul sincronizărilor, mă gândeam. Efectul contează doar dacă-i la scară redusă, prelungit de brațele invizibile din jurul unui glas îmbâcsit cu patetism, ca al lui Jorj. Sau răgușit, aproape mut, ca al city-managerului.

      Pe nimeni nu interesează vlaga sau oboseala ta, femeie. Dă-le ceva viu, trezește-le simțurile! îmi spunea mintea, dar trupul refuza să reacționeze. Există o inteligență a trupului în astfel de momente: picioarele mele, înfipte în asfalt, se ridicaseră drepte, iar corpul meu stătea acolo, deasupra lor, sprijinindu-mi poșeta.

      Te-ai gândit vreodată la singurătatea unui bec care pâlpâie pe-un deal? Sau la o cruce pusă din greșeală deasupra unui loc pustiu? Las-o mai bine așa, tot ceea ce-ai putea să spui au spus alții și altele înaintea ta. Depărtează-te încet sau oamenii te vor consuma până la capăt.

      Asumă-ți ratarea, Ana. Continuă să exiști, Riverano. Unica folosință e doar o materie inventată de exhibiționiști. Doar atât e real, ce faci acum, aici, așteptând limuzina să te ducă la Hotelul de la marginea Orașului, la marginea liniștii. Acolo Jorj m-a condus sus, la etaj, până la ușa camerei.

– continuă aici –

* fragment din ORAȘUL imPOSIBIL, în curs de apariție. Foto: © Crina Prida

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: