Advertisements

Smart-Cluj 2 în 1: Aquaparking

O nouă aplicație revoluționară lansată la Cluj, cel mai smart-city wannabee din România: primărița din Chinteni Lucia Suciu (PSD) și primarul Emil Boc (PNL) au dezvoltat o aplicație utilă pentru ambele localități. Ea se va numi Aquaparking. La ce folosește?

descărcareÎn timp ce vă rezervați un loc la Aquaparkul din Chinteni, care va fi gata la finalul acestui deceniu, puteți căuta și un loc într-unul din parkingurile orașului Cluj-Napoca, chiar nu se știe exact când se vor finaliza cele în lucru. Important este însă că puteți rezerva de acum un prețios loc de parcare, iar municipalitatea poate bifa deja o nouă realizare.

În topul orașelor Smart, Clujul se află în urma Alba-Iuliei, care a dezvoltat 60 de aplicații. Votând Aquaparking și Cluj.wow! puteți ajuta marele Oraș de pe Someșul mic să urce în acest clasament. De asemenea, puteți trimite Primăriei sugestii pe ce subiecte doriți să dialogați cu Antonia, funcționarul virtual pe care aceasta îl pregătește pentru a limita contactul cu cetățenii – cererile acestora mutându-se complet în online.

Cu toate că sociologii sau psihologii nu au studiat încă suficient consecinţele sociale ale politicilor ce vizează orașul inteligent, în viziunea noilor politici urbane bazate pe acest concept, conectivitatea devine principala caracteristică şi premisă atât a vieţii, cât și a guvernării urbane. Smart are în limba engleză și alte nuanțe ca isteţelegant, vioi și mai ales spirited, adică nu neapărat artificial.

mediumPână aici, articolul despre aplicațiile folosite de orașul-smart a fost un pamflet. Mai jos tratăm subiectul la modul serios, folosind ca sursă numărul 51 al Revistei Sinteza, din care spicuim câteva idei:

Orașele viitorului se vor folosi, indiscutabil, de inteligenţa artificială şi de tehnologii avansate care să o valorifice, însă vor deveni cu adevărat inteligente doar atunci când vor putea cumula inteligenţa oamenilor din oraş. Utilizarea excesivă a tehnologiei crește exponenţial posibilităţile de limitare a libertăţii individuale şi de supraveghere a indivizilor, reducând astfel autonomia individuală şi libertatea de alegere.

În general, se vorbeşte despre tehnologiile smart city ca maniere de a creşte calitatea vieţii urbane. Dar oare acesta este interesul principal? Putem să mergem pe ideea că smart city este cu adevărat necesitatea viitorului urbanistic, dar încă sunt puţine interogaţii despre locul pe care îl ocupă cetăţeanul în acest sistem integrat tehnologic, în afară de faptul că va fi beneficiar.

Putem însă presupune, cum fac astăzi unii sociologi, că avem mai degrabă o strategie comercială, dar şi una de putere. Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban. Politica de proximitate sau practicile participative sunt înlocuite de o concepţie antreprenorială, tehnocratică de tip „top-down”.

Advertisements

Lasă un răspuns