Advertisements

Anarhiști, nihiliști și propagandiști

Majoritatea postacilor pe facebook, fac parte (fie că-și dau și ei seama, fie că nu) din categoria propagandiștilor. Că sunt dacopați, yoghini, patrioți locali sau activiști pro Iohannis, Cioloș, sau contra PSD – nici nu mai contează, important e că și-au găsit vocația, crezul, tabăra. Să le acordăm cam 60% din total pentru că e clar că sunt majoritari.

ana1Urmează, cam cu 20% – dar asta e o estimare grosieră – anarhiștii: #rezist, USR, neo-marxiștii și alte categorii de revoluționari care cred că vor (doar o mică parte și pot) să schimbe ori să salveze lumea. Anarhiștii moderni nu se mulțumesc a răsturna guverne şi a se debarasa de legile lor, ci vor să corecteze societatea care a dat naştere acelor valori, moravuri şi „moralităţi”, acționând în favoarea celor mai oprimate sectoare ale societății.

nihi3Tot cam 20% – sau poate mai puțin ca mai sus – au nihiliștii. Aceștia fie că-și zic conservatori, fie n-au habar că sunt și ei prinși într-o grupare, vorbesc la fel de elocvent ca și ceilalți despre – pe de o parte – un stat minimal, înlăturarea majorității instituțiilor politice și sociale, iar pe de alta strecoară sarcasme la adresa extaticului vis revoluționar. Sunt priviți întâi cu oareșce admirație, pentru ca apoi totul să se transforme într-o crescândă nemulțumire și furie din partea ambelor tabere care-i urmăreau.

Superioritatea lor inițială – cel puțin în bula pe care o frecventează – se bazează pe puritatea cu care detestă absolut „totul” și care-i face greu de identificat. Din categoria asta fac parte și presarii (cei fără trese), obligați prin natura meseriei să fie cât de cât echidistanți — adică să nu facă propagandă vreunei tabere. Cum spunea George Orwell:

Journalism is printing what someone else does not want printed: everything else is public relations.

Dacă stai să te gândești, meseria de reporter nici nu e chiar așa rea (atâta doar că e prost plătită): nu este o ocupație sedentară; poți bea la orice oră; presupune numai ocazional o gândire susținută; afli multe, fără a avea însă și iluzia cunoașterii absolute, pericol de care nu sunt lipsiți profesorii, doctorii și academicienii. Ca să dau și un exemplu de nihilism ușor de confundat cu propagandismul, iată mai jos un exemplu:

A fost nevoie de o oră pentru a curăța Piața Victoriei de gunoiul lăsat în urmă de manifestanți. Pentru gunoiul lăsat în viața publică de comunism și de urmașii săi n-au fost destui nici 28 de ani.

Advertisements

Lasă un răspuns