Advertisements

Clujul între urgenţă şi alertă

Abia după a treia zi consecutivă cu peste 200 de cazuri de infectări cu coronavirus în România (au fost de fapt aproape 300 ieri), vine şi reacția șefului DSU, Raed Arafat. În ultimele zile, situaţia infecţiilor cu SARS-COV2 şi în mod deosebit numărul cazurilor active s-a deteriorat, recunoaște acesta. Cazurile nu sunt grave însă, semn că ne apropiem de imunizarea de turmă. Pe străzile marelui Oraș transilvan, puţine urme lăsate de trecerea COVID-19 – ca şi cum nici n-ar fi fost; chiar şi fără 85% din studenţi, faţa oraşului pare, din nou, plină de riduri. Mulţi oameni (mai ales bărbaţii) par îmbătrâniţi, din cauză că-şi poartă masca ca pe o barbă albăstrie sau verzui-deschis.

Aglomeraţia de pe marile sale artere indică atât dimensiunea cât şi „vechimea” oraşului, care s-a prefăcut o vreme tânăr, încercând să-şi vopsească întâi băncile, apoi parcurile… Acum pare tuns, auster şi bărbos, iar „relaxarea”, venită la pachet cu exuberanța iraționala, e însoțită de ultimele scrâșniri ale consumerismului. Mai poate fi convins clujeanul mediu, veșnic aspirant la prosperitatea clasei mijlocii, ca totul va fi la fel?

Cei cu firme încearcă să-si reia activitatea, împrumutând încă optimism societăţii. Banca Transilvania angajează, dă cele mai multe credite prin IMM Invest, șamd. La nivel profund însă, lucrurile stau un pic altfel; unul e Clujul văzut de sus, şi altfel îţi apare oraşul văzut de jos, dinspre suburbii: oamenii continuă să economisească, scăzând cererea, iar companiile își amână investițiile, reducând astfel oferta. Sigur, se va ajunge curând la un echilibru, dar va fi unul în jos.

După lockdown a venit starea de alertă, care pleacă greu, și e pe drum deja starea de zor – în așteptarea stării finale, de precipitare totală. Pe șosele, întârziații cu mașini se înghesuie să ajungă undeva cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Sigur că ţi-ar plăcea şi ţie să fii înconjurat doar de oameni civilizați și calmi, dar politețea și civilizația, ca și veșnicia, par să se fi născut doar la sat – ca și cum ar fi plecat din marele Oraș odată cu marele filozof al satului-idee. Dacă lumea nu va mai fi la fel, aşa cum se tot spune… eu cred că n-am pierdut nimic.

Sau mai nimic, decât poate nişte obiceiuri proaste: un mod de viață înghesuit, un stil de lucru grăbit, businessuri forțate să fie mereu pe creștere ori să se închidă, pentru că altfel nu mai atrăgeau finanțare, și așa mai departe. Nimic senzațional aici, decât o banală și, la urma urmei, superficială teorie de maximizare a profitului. Afacerile nu mai erau afaceri, ci metode de stors bani din piatră seacă. Dar ca să nu vă mai plictisesc, despre ce se întâmplă în zona economică a oraşului am notat aici.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: