Advertisements

Ce s-a schimbat în 30 de ani?

În timp ce majoritatea politicienilor încearcă să confiște în interes electoral amintirea evenimentelor din decembrie 1989, e relevant pentru noi, ceilalţi, să punem cap la cap câteva informații certe despre acei ani. Revoluţiile sunt evenimente excepţionale, la care e puţin probabil să asişti într-o viaţă de om, pentru că se întâmplă cam odată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul de final, cifele prind tot mai mare putere.

Atunci ele copleșesc cuvintele și ceasurile (care copiază timid mișcările planetelor) se precipită spre ceea ce numim… mișcări de Revoluție. Declanşată la Timișoara, după o încercare rapid înăbușită la Iași, Revoluția română a cunoscut mai multe evenimente. Nu a fost o singură Revoluție (sau, dacă ținem cu tot dinadinsul să adunăm evenimentele sub o singură viziune, o fi fost, dar cu mai multe etape), ci suma mai multor mișcări care au izbucnit în diferite locuri, au fost înăbușite, s-au stins ori s-au alimentat una pe alta.

Pe la mijlocul lui decembrie în București era liniște, doar radioul ce mai bâzâia pe „Europa liberă”. Aproape nimeni nu avea habar că în acea seară de 15 decembrie 1989, la Timișoara, un pastor maghiar începuse un protest. La fel cum nu se știa că doar cu o zi înainte, pe 14, la Iași, fusese înăbușită o mică revoltă a studenților. Dar ce nu a reușit într-o provincie a țării (Moldova) avea să se întâmple în alta – adică în Banat. Scânteia se extinde apoi în Ardeal prin Crișana, din Arad.

Aradul este cel mai apropiat oraș de Timișoara și primul în care revoluționarii bănățeni trimit oameni care să răspândească vestea despre ce se întâmplă în orașul lor, altfel izolat informațional. Primele conflicte între armată și securitate izbucnesc la Arad, unde sunt prinși la sol, printr-o întâmplare, generalii Nuță și Mihalcea, aflați într-o cursa de linie care făcuse escală aici. Ei vor fi doborâți la Alba Iulia, într-un elicopter care se face scrum.

La peste un sfert de veac de la aceste evenimente, percepția de ansamblu a opiniei publice asupra Revoluției române este că a fost o Revoluție furată, apoi o simulare sau o mistificare a acestei mișcări, pentru a justifica preluarea puterii de către eșalonul 2 din PCR. Răspunsul la întrebarea dacă „a fost sau n-a fost” e în fiecare dintre noi. Cei care au participat cât de cât la evenimente, știu că „a fost ceva” atunci, la început. Cei care au stat departe, suspicioși, aleg să vadă doar ce a urmat după 22 și să creadă că totul a fost o mistificare, iar cei care au avut de pierdut de pe urma Revoluției române spun că n-a fost decât o lovitură de stat. Despre simbolurile uitate ale revoluției am scris aici.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: