Advertisements

Ispasul, Rusaliile și zilele Clujului

Azi, când creștinii ortodocși sărbătoresc Ispasul, prin Cluj au trecut maghiarii catolici cu destinaţia Şumuleu Ciuc, loc de pelerinaj de Rusalii. Tot azi a debutat și sărbătoarea laică numită: zilele Clujului „primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca”. În fine, am remarcat pe Strada Baba Novac – centrul serbărilor medievale.

Mai departe, m-am uitat la parteneri media: printre alții, RealitateaTV, Clujcapitala.ro, o varză totală. Mă rog, a la Cluj. S-a rezolvat și cu meshul din Piața Unirii, în fotografie reapărând însemnele maghiare. Primăria și-a corectat „eroarea”, după atenționarea celor de la Musai – Muszaj. Câte ceva despre aceste dispute interetnice, în anul centenarului, aici.

De urmărit relația între festivism și civism la Cluj

Aglutinarea mulţimii în locuri şi momente precis delimitate conferă celor prezenți un sentiment de certitudine şi de siguranţă, de forţă şi de stabilitate, dar face în timp ca indivizii să fie incapabili de a articula relaţii sociale în afara unor astfel de stimulente. Festivismul fragmentează spaţiul şi timpul (orașul e aglomerat sau chiar blocat), introducînd praguri explicite şi modalităţi de acces clare în interiorul intervalelor desemnate, excluzîndu-i la fel de explicit pe cei care nu aderă (cultural ori genetic) la valorile celebrate.

Festivismul tratează deopotrivă spaţiul şi timpul ca monumente, menite a-şi transmite în modul cel mai direct (nemediat de alte instanţe) mesajul către destinatari; aceştia se recunosc unii pe alţii prin aderenţa comună, neproblematică, la aceste valori. Comportament specific lumii moderne, festivismul face apel la forme de a fi împreună specifice lumilor premoderne, rurale sau chiar arhaice: sentimentul ca mobil al relaţiei sociale.

În Cluj-Napoca, festivismul a fost practicat de administraţia naţionalistă vreme de doisprezece ani, transformând oraşul într-o scenă a reprezentaţiilor exclusiviste, în care funcţionalul specific vieţii cotidiene urbane a fost înlocuit cu simbolicul sărbătorilor. Nici administrația populistă care i-a urmat nu excelează în strategii de reabilitare a demnităţii oraşului şi a locuitorilor săi altfel decât în forma orgoliului naţionalist şi a unicităţii planetare a urbei de pe Someş.

Civismul trimite în primul rând la civilitate

Conform unor analize oferite de urbaniştii şi sociologii contemporani, civilitatea este o atitudine tipică oraşelor moderne, caracterizată prin instaurarea unei geografii publice în care actorii sociale asumă roluri funcţionale în relaţiile cu ceilalţi. Asta înseamnă că relaţia socială se stabileşte la un nivel superficial, însă durabil: o relaţie în care individul nu apasă asupra celuilalt cu greutatea propriei sale identităţi subiective.

Civismul trimite apoi la civil, la civic, la ceea ce noi numim în mod curent societate civilă, stare civilă etc., dar şi atitudine civică, spirit civic. Societatea civilă – expresie utilizată cu o suspectă frecvenţă în România post-decembristă – desemnează câteva persoane publice şi organizaţiile neguvernamentale cărora ele le aparţin sau nu.

Societatea civilă și spațiul public

În fapt, societatea civilă se referă la partenerul de dialog al statului şi al instituţiilor sale; ea s-a născut ca reacţie la naşterea şi întărirea statului modern şi, de asemenea, la acapararea puterii politice de către instituţiile statului. Interesant e însă faptul, susține Ciprian Mihali aici, că ea se opune de asemenea sferei private, împărţindu-şi din acest punct de vedere sfera publică cu politicul.

Spaţiul public este un spaţiu de rezistenţă; de aceea, atitudinea spontană faţă de politic trebuie să fie în primul rând una critică. Nu distructivă, nu rău intenţionată, ci critică în măsura în care deciziile politice trebuie supuse dezbaterii independente, nepătimaşe, dar în care actorii publici (individuali sau reprezentînd grupuri) asumă poziţii clare şi propun, la rigoare, soluţii alternative.

Şansa creării unui spaţiu public – pentru că acest spaţiu e încă în întregime de creat – este pluralitatea, diferenţa, diversitatea opiniilor şi încurajarea acestei diversităţi. Suspectă este unanimitatea, după cum suspecte sunt de asemenea diferenţa ireconciliabilă şi conflictul permanent.

Sursă articol: Reurbanizarea politicii de la festivism la civism

Advertisements

Lasă un răspuns