Advertisements

Vizite private

Ați observat că lumea mai vine pe la Cluj doar în vizită privată? De la Klaus Iohannis la Ader Janos și Viktor Orban, niciun politician de rang superior nu mai ține să se întâlnească oficial cu primarul Emil Boc sau cu președintele „landului” Cluj, Alin Tișe. Ultimul îi evită chiar cu obstinație pe vizitatori, în vreme ce primarul se mai arată când și când la față, semn că îi place în politică și mai vrea. Prinţul Charles a venit la Cluj ca să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai. Moştenitorul Coroanei Britanice a vizitat cu acea ocazie, pentru prima dată, Clujul napocean.

u2Cam ăștia suntem: ar trebui să ne bucurăm că vin câțiva străinezi să lase mărunțiș la Untold, cu care nici măcar un parc nu reușim să amenajăm (abia dacă reușim să reparăm stricăciunile din cel vechi), darămite să mai facem vreun pod sau – Doamne ferește! – câte un drum. Deja două construcții noi, cu toate că au fost amplasate în plin centru al orașului, sunt falimentare: „vechea” Cluj Arena și mai-noua Polivalentă.

Cam cu astea s-a ales Clujul în perioada sa de dezvoltare post-revoluționară haotică: un aeroport, un sfert de centură, două  săli de evenimente și o serie de bănci, statui și mo­nu­mente rămase de pe vremea lui Funar. În Cluj s-a ajuns de la penibilul „Nu călcați iarba” la „Pașteți fericiți, câtă vreme sunteți oile noastre”.

Pașteți de oriunde, în alianță cu politicienii.

edi3Și paște fiecare ce apucă și de unde apucă, cu tot DNA-ul și alte instituții de forță care prosperă pe seama hoției naționale. În Cluj se fac bani până și din gunoaie, pentru că toată lumea vine aici pusă pe căpătuială. Tot magnetismul ăsta cu care se împăunează „edilii”, nu este altceva decât o dorință de a parveni pe seama renumelui unui oraș pe cale de sufocare administrativă. Modelul este Florești: dacă privim acolo ne dăm seama ce vrea să devină Clujul – un oraș neguvernabil.

În momentul în care terenurile libere din Cluj se vor ocupa, orașul se va extinde cu prețul inevitabil al scumpirii și aglomerării suburbiilor și al înglobării periferiilor sale. Și pentru că la Cluj nu există viziune, nimeni nu-și pune problema care va fi prețul „privatizării” spațiului public. La fel ca și în criza gunoaielor, politicienii nu vor decât suspendarea legii, ultima redută care-i mai protejează, fie și formal (după litera legii) pe cetățeni. Urbea închiriază la metru pătrat asfalt – trasat pentru parcări, în detrimentul spațiilor verzi – și în curând ne putem aștepta să importe și aer ambalat, prin vreun program european ori ca să ajungem pe vreo hartă.

La Cluj, pe cale să devină un târgușor în care totul se întâmplă neoficial, și au loc doar vizite private, totul este posibil.

Advertisements

Lasă un răspuns