Advertisements

Decongestionare Baciu, trafic mutat pe Valea Seacă

Primăria comunei Baciu anunță cu 1 aprilie (se fie-ntr-un ceas bun!) începerea lucrărilor de decongestionare a traficului din comună spre oraşul Cluj-Napoca. Este vorba de un drum alternativ pentru locuitorii cartierului-dormitor construit de la intrarea în comună, pe partea dreaptă, numit la data construcției Europort iar acum, de către primarul Mureșan, Cartierul Nou.

Licitaţia pentru acest proiect a avut loc în iunie 2017, dar pe 22 decembrie a fost depusă o contestaţie. Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a venit abia în această lună martie. Lucrările la modernizarea celor 8,14 km de drum agricol în comuna Baciu din judeţul Cluj (din care tronsonul 3,8 km va fi folosit ca alternativă de ieşire la drumul naţional aglomerat de TIR-uri) vor fi executate de firma clujeană SC AGM Group SRL.

Investiţia se ridică la 1 milion de euro, fonduri europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Termenul de execuţie este de un an de zile. Situl web al Primăriei Baciu mai precizează că:

În cadrul proiectului este cuprins un drum de legătură între strada Cometei și Valea Seacă prin zona Iertaș. Avem în vedere modernizarea din fonduri proprii a drumului de la Strada Cometei – până la intersecția străzilor Neptun cu Jupiter.

„Acest drum va fi o variantă care va lega Cartierul Nou de strada Valea Seacă pe o lungime de 3,74 km și va putea prelua traficul de pe străzile Neptun, Cometei, Privighetorii, Castanilor și Aluniș. 3,2 km vor fi modernizați prin fonduri PNDR din proiectul menționat mai sus, iar 0,54 km vor fi modernizați din fonduri proprii. Se are în vedere și racordarea rețelei existente de străzi cu acest drum respectiv străzile Neptun, Cometei, Privighetorii, Castanilor și Aluniș prin modernizarea porțiunilor neasfaltate”.

Poate în sfârșit se va realiza aici și micul sens giratoriu existent doar în acte la ieșirea de pe strada Valea Seacă, sens care va deveni, odată cu darea în folosință a drumului ocolitor, absolut necesar. Altfel, degeaba deviezi traficul pe acolo dacă mașinile nu vor putea reintra pe drumul principal (chiar dacă are, din acel punct, câte două benzi pe sens)!

Pentru decongestionarea traficului în Baciu se vor mai semaforiza 4 intersecții și 5 treceri de pietoni de pe strada Transilvaniei (la DN). De asemenea, este în studiu și o altă variantă ocolitoare pe ruta Triajului – Tetarom II, care va lega zona industrială de Parcul Tetarom II și ar prelua, încă din zona Napolact, o bună parte din traficul care merge spre Tăietura Turcului. Să vedem ce primărie de periferie salvează Clujul de aglomerație, cea din Baciu sau… poate Florești? Sursă : www.primaria-baciu.ro

Advertisements

Lasă un răspuns