Advertisements

Vaca și geostrategia

Știrea zilei o face vaca bulgărească aflată în a şasea lună de gestaţie, care trebuie sacrificată din cauza legislației europene. Penka s-a rătăcit pe 12 mai, când cireada sa păştea în apropiere de localitatea Kopilovtsi, nu departe de frontiera cu Serbia. Vaca a ajuns în ţara vecină, fără să fie interceptată de poliţiştii de frontieră, dar un fermier sârb a identificat-o după crotalia auriculară şi a returnat-o proprietarului său.

f1Problema este că Serbia nu este (încă) membră UE, astfel că vaca nu poate fi reimportată în Uniunea Europeană, din care face parte şi Bulgaria – după cum a explicat proprietarul său televiziunii bulgare BNT, care a transmis ieri știrea. În pofida unui certificat sanitar-veterinar sârb care atestă starea de sănătate a bovinei, autorităţile bulgare au cerut să fie sacrificată fără întârziere.

f2Decizia nu ţine de resortul nostru. Noi doar aplicăm reglementările UE, a explicat un expert veterinar bulgar, după ce proprietarul şi-a manifestat indignarea, cerând autorităţilor să îi lase bovina în pace. Chiar dacă nu aparține unui contrabandist, vaca bulgărească va fi sacrificată pe altarul legislației europene, din cauză că nu avea actele însoțitoare la trecerea graniței Uniunii.

Sunt curios când urmează un miel (sau o oaie?) din România 😉 că și noi avem graniță cu sârbii. Foto: dailymail.co.uk, preluare de pe facebook.

Advertisements

Lasă un răspuns