Advertisements

Distopii urbane

Populația României scade, dar în cele mari șapte orașe ale sale abia găsești loc să-ți parchezi mașina. Ca o paranteză, astea șapte reușesc să vândă cu peste 1000 eur/mp de beton: București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov și mai nou Craiova.

În vreme ce tinerii se concentrează în orașele de mai sus – nu întâmplător toate fiind centre universitare mai noi (Constanța) sau mai vechi – închiriind sau cumpărând apartamente și tastând pe facebook, România se transformă într-o țară cu mai multe viteze. Orașe-mijlocii ca Oradea sau Sibiu vin din urmă, încercând să țină pasul cu plutonul fruntaș ori să se mențină în Top 10, în vreme ce orașele sub 100.000 locuitori devin orășele, stagnează sau se depopulează.

Experții au furnizat de-a lungul ultimilor ani tot felul de teorii care să explice acest „miracol economic” al marilor orașe prin utopii urbane gen orașe-magnet sau smart-city, toate punând accent mai degrabă pe politici urbane decât pe oameni. Administrațiile locale au promovat și încurajat aceste teorii pentru că le-au permis edililor să se ocupe cu orice altceva în afară de modernizarea infrastructurii orașelor: Nicolae Robu cântă la chitară (vezi aici), Emil Boc dă când cu coasa, când cu lopata, cot la cot cu angajații primăriei – asta în vreme ce Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, se ocupă acum de turism în Madagascar.

Presa locală, pusă cu botul pe labe și exclusă de la dezbateri, le-a preluat toate aceste ieșiri populiste, în lipsă de altceva. Cât despre viitorul urbanistic, prea puţin se discută despre locul pe care îl ocupă cetăţeanul în viitoarele scheme de dezvoltare a propriului oraș: acesta e redus la stadiul de „beneficiar”.

bugetarePrimăria Cluj a introdus formal un sistem de bugetare participativă, însă deciziile cetățenilor nu sunt ușor asimilate de către edili: ele vor fi luate în considerare probabil doar în preajma următoarele alegeri, când vor apărea pe agenda candidaților la primărie ca priorități sau idei proprii.

Până atunci mai are de așteptat și problema muntelui de gunoi care se adună la marginea orașului, pe care actuala administrație nu dorește sau nu este capabilă s-o rezolve. Utopiile devin încet-încet distopii urbane, iar viitorul imaginat de cetățeni diferă de cel trasat de edili. Orașele mari nu se mai lasă contemplate, nici măcar de către naivii incurabili, devenind adevărate fabrici de făcut bani.

Iar investițiile merg înainte, orbește și oarecum contrar nevoilor populației: la Craiova s-a construit un stadion nou cu gazon execrabil, în vreme ce la Cluj „noua” Sală Polivalentă este nerentabilă, la fel și Cluj Arena. Între timp, Brașovul nu este în stare să demareze proiectul aeroportului, construind în schimb mall-uri iar la Cluj, în loc de terminal intermodal, se discută despre aberații ca metrou sau monorail.

Advertisements

Lasă un răspuns