Advertisements

Untold și petiția online la cota 1500

Începe Untold. Ce spune presa?

La Cluj a început festivalul Untold, iar petiția online apare în majoritatea știrilor despre festival. Cum procedează jurnaliștii – metoda standard? Anunță începerea festivalului, care ar aduce în Cluj 300.000 de turiști (de fapt sunt 75.000 bilete vândute/zi x 4 zile de festival, iar participanții sunt, cu mici diferențe de la o zi la alta, aceeași). Așadar, o primă dezinformare.

Apoi vine anunțul că sute sau 1.000 de clujeni se opun festivalului, sau îl vor scos din oraș, ceea este de asemenea nu este foarte precis (deja petița are spre 1.500 de semnatari, iar motivele invocate sunt mai ales civice). În final, este anunțat line-up-ul festivalului, mărimea scenei, și alte asemenea informații care sporesc valoarea „articolului”. Eventual, se adaugă poziția inflexibilă a primarului Emil Boc. Bun, să zicem că presa doar atâta poate sau își vede interesul.

Majoritatea servește publicului ceea ce vrea să audă, prea puțini scoțând în evidență desfășurarea de forțe, numărul de jandarmi, ori detalii despre afacerea privată din Parcul central confiscat de primar. Câțiva amintesc totuși despre scurta istorie a acestui festival, care a fost proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE, ca și faptul că de la a doua ediție a devenit eveniment privat.

Ce zic organizatorii?

Aceștia se laudă cu cifre gen: „am mărit numărul de scene, avem 10 scene în acest an în perimetrul festivalului”, care de asemenea a crescut, a apărut și o roată mai înaltă decât Cluj Arena, în care poți admira festivalul de sus – desigur, totul e contra-cost: 20 lei, ieftin ca braga. Organizatorii știu de existenţa petiţiei („am luat la cunoştinţă de petiţia pe care au semnat-o cetăţenii, însă până la urmă trebuie să luăm în calcul dorinţa majorităţii”) şi că la fiecare ediţie încearcă să optimizeze măsurile ce ţin de confortul cetăţenilor.

Urmează câteva acțiuni de PR: fabulații despre sumele atrase, unde zecile de milioane de euro curg peste comunitatea clujeană în valuri, precum și o campanie umanitară prin care Untold și Bursa de fericire construiesc (nu este clar ce procent din bugetul estimat este din contribuția festivalierilor, invitați să doneze prin SMS) primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer.

Deci în general, promisiuni de „optimizare”, nimic despre poluarea fonică a riveranilor și a Spitalului de copii, ignorarea nevoilor întregii comunităţi, doar cifre și „avantaje” financiare certe.

Ce fac turiștii?

Unii fac haz de necaz, închiriindu-și mașinile:

Ne-am hotărât să venim la Untold, vrem să mai oferim cuiva locul rămas din portbagajul maşinii la un preţ rezonabil în comparaţie cu ce este pe piaţă. Ne gândeam la 400 Euro, dar preţul este negociabil. Oferim cheia şi condiţii destul de acceptabile. Nu deranjaţi inutil!

Cum văd treaba clujeanul și mănăștureanul?

Cu a doua categorie, treaba devine cel puțin amuzantă. Iată un comentariu tipic:

„Sunt 4 zile amărâte care trec repede și ai scăpat, dar foarte probabil ca majoritatea Clujului să se fi ales cu distracție, unii bani, alții cunoștinte noi și mult turism. Mi se pare ca aceasta petiție este făcută de persoane invidioase că nu îi duce capul la mai mult și le este ciudă ca nu au dat ei apartamente în chirie / nu dețin magazine care fac profit enorm pe perioada festivalului, iar semnata de multi care nici măcar nu au vreo treaba cu zgomotul produs la festival , dar nu își permit sa meargă și asa mai bine sa-l închidă”.

Adică foarte mulți nici nu înțeleg despre ce este vorba, deși ultimele semnături insistă tocmai asupra libertăților cetățenești încălcate. Iată noi argumente invocate de cei 500 care au semnat de ieri, semn că oamenii încă nu și-au abandonat orașul, iar unii au chiar soluții realiste:

Anamaria Todor: Mi se pare ABSOLUT INADMISIBIL faptul ca este limitat accesul în Parcul Central, cât și în alte zone publice. Cum adică vii tu, privat, să îmi închizi mie accesul la un bun PUBLIC? Să nu mai vorbim de circulație blocata, poluare fonica, șamd. Organizatorii festivalului, împreuna cu primăria, dau dovada de nesimțire și o totală lipsa de bun simt și respect fata de locuitorii Clujului. Efectiv ne încălcați drepturile!!!

Andrei Diaconu Muresan: Ar fi trebuit să lase măcar o cale de trecere prin Parc: de exemplu aleea de lângă Someș. Parcul central e folosit de mulți oameni pentru deplasare nemotorizată. Și nu am înțeles de ce e închis parcul de copii. Doar nu se ține Untold pe tobogane…

Matei Domnița: Orice festival din lumea asta se organizează în afara zonelor populate, din motivele prezentate mai sus. Nu cred că petiția va avea vreun rezultat dar merită încercat.

Bogdan Malinovschi: Decongestionarea orasului ocupat abuziv, iar eu ca cetățean plătitor de taxe sunt pus pe locul doi, în spatele unor turiști, și trebuie sa ocolesc pe rute alternative.

Iulia Hereșanu: Hai sa încercăm să privim în esenta si sa vedem ce-i cu adevarat important intr-o societate sănatoasă. Nu-i posibil ca avantajele materiale sa troneze asupra tot ce înseamnă bunul simt.

Paul Cheptea: Organizarea Untold în oraș încalcă Legea  Legea 61/1991, a liniștii publice.  Primăria Cluj primește bani de la o persoana juridică privata pentru a închide ochii la încălcarea legii. Acest fapt se numește corupție (corupere a unor instituții de stat din partea unei firme private) și trebuie anchetat de către DNA.

Rajka Géza: Untold ar trebui să fie un eveniment care să scoată oamenii din oraș și nu să creeze supra-aglomerări urbane, doar de dragul unei afaceri cât mai profitabile. De exemplu arealul B-dul Muncii – CUG s-ar preta fără probleme pentru așa ceva. Iar zona respectiva nu se afla sub nici un regim de protecție și în caz de vreme nefavorabila se pot accesa marile hale abandonate ale acestei vechi platforme industriale…

Mate Pentek: Ocuparea spațiilor publice, poluarea sonoră. Ar trebui găsită o alta locație pentru acest eveniment fain, ca sa nu enerveze atât de multi oameni, care majoritatea trăiesc prin zonă.

Diana Ivașcu: Se aude muzica de la Untold până în Iris unde locuiesc, tot orașul este blocat pe perioada festivalului, mai ales parcările. Ne pierdem centrul și parcurile o săptămână, nu mi se pare corect!

Herédi Zsolt: Untold nu este un festival ci o serie de concerte și evenimente organizate în oraș, care deranjează pe cei ce nu sunt adepții muzicii respective. Festivalurile au o atmosfera aparte ce se datorează faptului că participanții petrec timpul separat: dorm, mănâncă, fac cunoștințe noi, etc. pe teritoriul festivalului. Nu ar trebui să se suprapună cu infrastructura centrului din oraș. Asa tâmpenie numai la noi se poate: de ce nu duceți festivalul în Iris, zona industrială și mai încolo unde aveți spațiu destul? Acolo măcar ați putea să revitalizați zona…

Citiți ultimele comentarii aici.

Advertisements
3 Responses to “Untold și petiția online la cota 1500”
  1. Radu Craciun 3 august 2017
  2. Cristina 4 august 2017
  3. Ovidiu Pasc 6 august 2017

Lasă un răspuns