Advertisements

Noi mișcări în mass-media clujeană

Mișcări tectonice în mass-media clujeană: vechiul director al postului teritorial revine! Demis pentru că a destabilizat TVR Cluj, Romeo Couți este repus director de noua conducere de la București, anunță Știri de Cluj aici. Criză mare, Digi24 angajează în continuare reporteri, relații aici.

Patrice Podină, Bianca Tămaș, Eugen Olariu. Trei cunoscuți jurnaliști au plecat la sfârșitul acestei veri de la Ziar de Cluj și NCN, care vrea să se extindă la nivel național. Ca orice schimbare, extinderea televiziunii NCN pe național riscă să și dea peste cap Ziarul de Cluj. Firma care deține licența NCN se poate lăuda că nu are datorii, câtă vreme celelalte firme ale lui Liviu Alexa produc. Sau câtă vreme ziarul local produce știri pentru televiziunea națională – rămâne de văzut cu cine.

Și prin redacția Ziua de Cluj cam la fel, bate vântul. Exceptându-i pe Mihai Moga și Ionel Lespuc, nu prea mai găsești pe nimeni pe acolo. Totuși, ce înseamnă să faci parte dintr-un grup (ZiuadeCluj.ro este un website partener realitatea.net, spre al cărui subdomeniu linkează): până și știrea că Boc a dat cep unui butoi cu bere şi a ciocnit o halbă cu ambasadorul Germaniei, la Festivalul de Toamnă vine prin Mediafax; adică nu s-a găsit niciun redactor local să o scrie. De remarcat totuși că au fost primii care au anunțat că Ministrul mediului vine luni la Cluj.

Și facebookul e pe cale de dispariție, de vreme ce primarul Horia Șulea al Floreștiului s-a apucat de administrație pe platforma asta zisă de socializare. Cel al Clujului are pagină de mai multă vreme, azi-mâine se mută și parlamentarii acolo – așa că va trebui să plecăm, scârbiți, toți ceilalți. În curând presa clujeană va fi ca un schimb de timbre – pardon, de branduri – făcut odinioară în fața blocului:

Eu îți dau un pont, și tu-mi dai de veste când mai afli ceva, dar le dăm la ore diferite, ca să avem toți ce scrie (oricum colportăm aceleași știri). Păi, ce să scriem, dacă azi nu s-a întâmplat nimic? Da, păi asta ar fi o știre bună: în Cluj nu s-a furat săptămâna asta nimic! Hai că devenim patetici… În vreme ce studenții se cazează în oraș, spre bucuria taximetriștilor și a celor cu apartamente de de închiriat, ceva mai încolo, la Pata Rât, levigatul se scurge în continuare cu viteze amețitoare.

Din fericire la Cluj se mai întâmplă și lucruri bune. Parcă în ciuda greutăților, dar încă se mai țin, începând cu acest weekend: Festivalul Internațional de Carte Transilvania, urmat de FestLit, Întâlnirile internaționale de la Cluj organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga” și Les films de Cannes à Cluj. Un sfârșit de săptămână plăcut iar noilor studenți, bun venit cu Mircea Bravo 🙂

https://www.facebook.com/mirceabravo/videos/935726853270913/?hc_ref=ARSVAybQ3pNZiKMU5yRAhU5QCnhXeNKU8-rzYzHQoNppIOt1tJqXn0zdo4G7Gg77f64

 

Advertisements

Lasă un răspuns