Advertisements

Tovarășu` prim

Casa locuită de Remus Bucșa, de pe strada Racoviță, era printre cele care mai aveau în spate o grădină sălbatică. Racoviță avea legătură cu centrul, din strada Horia, și tot de aici puteai ajunge, mai sus, în cartierul ceferiștilor. Mai demult aici funcționase aici o grădiniță, dar cum tovarășul Bucșa avea nevoie urgentă de locuință, i se eliberase clădirea prin mutarea grădiniței într-un spațiu nou, mai potrivit pentru numărul tot mai mare de copii de muncitori din oraș.

vila2Remus Bucșa nu se amestecase cu restul protipendadei de partid aciuată în Andrei Mureșanu, el ocupând, pe lângă funcția de primar al Clujului, și cele de prim-secretar al Partidului și de președinte al Consiliului popular. Mare iubitor al artelor, se luptase pentru ridicarea mai multor lucrări de artă monumentală, precum statuile lui Lucian Blaga și Ion Agârbiceanu. Se credea un Mecena și insista că orașul are nevoie de artă, după ce la conducerea lui fusese timp de 8 ani de zile inginerul Lăpădeanu.

Gheorghe rămăsese încă 4 ani viceprimar și lucrase mai departe cu el în Primărie, până anul trecut, când fusese destituit din toate funcțiile (inclusiv din Marea Adunare Națională) pentru că trădase linia partidului. Ieșise cu scandal mare la județeană, când tovarășul Duca – ce stătea încă la bloc – aflase că inginerul Lăpădeanu cedase la insistențele soției sale Marta, și cumpărase o casă particulară pe malul stâng al Someșului, în apropierea de stadionul Ion Moina.

Dacă Gheorghe Lăpădeanu înlăturase din peisaj părți insalubre și rău famate de pe la periferia orașului, cum erau cartierul „Bufnița” și zona est-vest a Mănașturului, umplând orașul de zone verzi, tovarășul Bucșa avea de gând să le populeze cu statui. Tovarășul prim (–secretar al județenei de partid) Duca era un membru cu greutate al C.C. al PCR. Bucșa îl sună să-l felicite pentru împlinirea vârstei de o jumătate de secol, ocazie cu care se întreținură cordial timp de optsprezece minute la telefon.

Fost și el primar al Clujului, în urmă cu mai mult de zece ani, în perioada electrificării, tovarășul Duca îl întrebase care mai e atmosfera socială prin urbea de pe Someșul Mic:

— A, avem musafiri de la Capitală, bătuse el un apropo, la care tovarășul prim reacționase imediat.

— Cum, v-au trimis milițienii din Inspectoratul General ajutoare, să prindeți criminalul?

— Așa am auzit, că a venit aseară un echipaj nou! Iar cel vechi tocmai a prins un alt infractor, deși avem o rată a infracționalității de sub unu la mie, tovarășu` prim.

— Ne facem de râs, Remuse, degeaba ai tu puțini infractori. Ăla unu` ajunge să ne facem de râs în tătă țara. Ce ai de gând?

— Nu știu, tovarășu prim? Ce-mi sugerați?

— Sugerez pă dracu! O să-l sun pe Andrei, tot el e procurorul care se-ocupă de caz?

— Tot el, să trăiți!

— Să aresteze un suspect, să nu creadă tovarășii de la București că vin ei să ne rezove problemele

— Să vorbesc și eu cu Ilie Călian, să anunțe în „Făclia”?

— Lasă tu ziarul partidului, ocupă-te mai bine de CoLa!

— Nu știu ce vreți să spuneți, tovarășu` prim!

— Clubul Oamenilor de Literatură și Artă, Bucșo, ăia care-și fac de cap la etajul barului de noapte Melody!

— Habar n-aveam, tovarășu` prim, eu mă ocup de problemele oamenilor muncii…

— Habar n-aveai! Dar tovarășul Dumitru Radu Popescu știi ce-a făcut? Le-a făcut legitimațiile alea de băut zi și noapte ale artiștilor și scriitorilor clujeni pe care-i țineți voi în brațe, albastre!

— Și-i cu ele?

— Cum ce-i cu ele, Remuse, te-ai tâmpit? Sunt albastre cu dungă roșie pe diagonală și seamănă perfect cu legitimațiile de la Securitate – așa că-i intimidează pe milițienii tăi puși să asigure liniștea și ordinea publică acolo, pe centru.

— Am să mă ocup…

— Chiar îs curios cum o s-o rezolvi pe asta! Și tot acolo, la Melody, ce-ai de gând cu mini-jupul domnișoarei Dalia?

— ?

— Nu-mi zi că nici asta nu știai, Remuse! Cea mai sexy femeiușcă din oraș, dansatoarea de la Melody, Dalia Revnic, poartă mini-jup. Tot orașul numai despre asta vorbește, până și nevastă-mea o auzit la coafor. Cât crezi c-o să mai dureze până să se ia după ea toate fetișcanele din Cluj?

— Eu știu numai ce apare în ziarul de partid, tovarășu` Aurel.

— Ia, lasă-mă tu cu Aurel, zi-mi ce-i cu rubrica aia gastronomică pe care o ține Călian în Făclia?

— Ce să fie, tovarășu` prim? O cronică de artă minoră, că și gastronomia este o artă…

— Pervertiți masele largi muncitorești, Remuse, cu idei de-astea fantasmatice. Ăsta-i nivelul de educație pe care-l promovează Partidul în rândurile membrilor săi, prin „Rețete cercate de bucate”? Și mini-jupe, și cine știe ce-o mai fi, că tu nu prea pari să ai habar de cine știe ce!

— Tovarășu` prim, își făcu Borza curaj, Ilie al nostru nu face altceva decât să continue tradiţia unei culturi a gastronomiei, începută cu Kogălniceanu şi Negruzzi şi adusă la rafinament extrem în savurosul şi picantul reţetar al lui Păstorel Teodoreanu! Gastronomia este o artă, ea presupune o minimă educaţie estetică şi dă seama de nivelul de cultură al unei societăţi.

— Mă Remuse, io praz umplut, par egzamplu, mai înțeleg! Da` la biftecul tartar și ciorba de burtă cu cele zece ingrediente, până și nevastă-mea o capitulat. Nu știu dacă mă-nțelegi! Dați egzemple negative oamenilor muncii…

* fragment din romanul: Omul cu ciocanul, continuare de aici

Advertisements

Lasă un răspuns