Advertisements

O săptămână până la Untold

S-a intrat de azi în săptămâna premergătoare Untold. Firmele de producție publicitară din Cluj printează la greu lupi pentru scenele festivalului, iar francezii de la Antalis își freacă mâinile de încântare că au cumpărat Verla la timp. Plotterele merg la capacitate maximă, iar băieții de la finisaje se întreabă: oare vor face și anul ăsta ore suplimentare…  degeaba?

pma0E simplu să dai print la un aparat care scoate între 50 și 100 mp/ de imagini pe oră, dar nimeni nu cumpără metri pătrați. Clientul plătește produsul finit, iar cu finisajele nu-i așa simplu. Chiar dacă ai roboți de sudat prelate, fâșiile alea nu se lipesc automat, și oricum nu cu viteza mașinii care imprimă. Iar unde nu se sudează, e nevoie de montaj, adică iar de oameni. Or să le dea și lor patronii bilete la Untold? Că ei primesc oricum în fiecare an invitații de favoare de la organizatori, dar nu le scot la fața de masă decât în ultimul moment, sau în loc de alte argumente 🙂

Cam așa decurg lucrurile la Cluj: mai toți angajații și-ar lua liber în perioada festivalului, iar firmele de producție sau prestări servicii ar livra, dar nu prea au cu cine. Se vorbește despre Untold ca despre noul Caritas, cum că festivalul ar produce bani, injectând nu-știu-ce în economia Clujului.

Asta-mi amintește de serialul La Casa de Papel, în care o trupă ocupă monetăria Spaniei, ca să „producă” vreo câteva sute de milioane de euro. Ceva o fi și-aici, mai ales când vorbim de injecții: multe se ingerează și se injectează – cât despre producție, sper că mai știm diferența între „a produce” și „a consuma”. Un festival consumerist prin excelență, cu multe branduri asociate, Untold consumă la greu – printre altele, până și urmele de iarbă (sic!) din Parcul mare.

a1

Produce ăla care crește porcul, cei care vând micii sunt mai degrabă „comersanți” – sau mă rog, lucrători în servicii, în alimentația publică. Dar după Street Food Festival, un simplu antrenament pentru EC și UNTold, au apărut ocupații noi: mai precis, o meserie a fost redenumită ca să sune mai impozant: sandwich artist; ca și cum nu era de ajuns assistant manager în loc de secretară și expert social media în loc de blogger.

Ce uităm în perioada Untold e că nu trăim în orașul ăsta doar pentru „a face bani” cu orice preț. Dincolo de mercantilism, Clujul ar trebui să permită tuturor cetățenilor să trăiască în el. La Electric Castle, printre lozincile uzuale, primarul Emil Boc a vorbit despre idealul orașului – european wannabe – care să ofere o bună calitate a vieții.

Ceea ce, în cele 4 zile și nopți de Saturnalii în miez de vară, în care regulile bunei (con)viețuiri se suspendă…. mai e posibil?

Advertisements

Lasă un răspuns