„Ideea simplă și generoasă din 1984 a ministrului culturii din Grecia – Melina Mercouri – s-a transformat într-o aventură cu prea multe necunoscute: un proiect care trebuia să unească oamenii și comunitățile în jurul valorilor europene a reușit, în cazul multor capitale culturale, să genereze așteptări, frustrare, suspiciune și neîncredere, stări ce au dus, în final, la dezbinarea comunităților.
Pentru a evita acest scenariu și în cazul Timișoarei, trebuie să reflectăm și să ne implicăm până când nu este prea târziu” – spun semnatarii unui document care semnalează faptul că, la un an și jumătate după ce Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, Asociația TM2021, care gestionează dosarul, a evoluat într-o direcție ce îngrijorează, proiectul și fondurile fiind utilizate fără control, fără transparență, în lipsa unor proceduri de lucru clare și fără rezultate culturale notabile.
Aceste rumori au apărut încă de la începutul lunii februarie, culminând cu demisia lui Ioan Holender. Spicuind din interviul lui Robert Șerban cu acesta, spuneam atunci despre fractura dintre Asociația TM2021 și mediul cultural din oraș, că mi se pare iremediabilă. Anterior avusese loc un dialog în contradictoriu între regizorul Florin Iepan și directoarea Asociației, doamna Simona Neumann, care susținea că:
Simona L. Neumann Proiectul se bazeaza pe o strategie culturala discutata cu și agreată de actorii culturali care au participat la dezbateri, consultari si intalniri de lucru din 2011 încoace. Etapa de implementare isi urmeaza calendarul, care este monitorizat de catre o comisie nominalizata în acest sens, în mod oficial. In 2017 am avut 8 intalniri publice si aprox. 200 de intalniri de lucru cu operatori culturali și civici. Asociatia TM2021 este deschisa catre toti aceia care doresc sa contribuie concret la implementarea proiectului.
Iepan Florin Pai cam asta e tot ce face asociatia de la câștigarea titlului. Numai comunicare: Nu se poate. Nu acum. Nu avem bani. Nu cu voi. Nu sunteti pregatiti. Nu aveți capacitate. Nu intelegeti. Nu sunteti capabili. Nu ne mai deranjati. Nu sunteti europeni enough etc.
Simona L. Neumann Îmi pare rău că nu ți-ai exprimat acest punct de vedere când ai fost invitat la întâlnirea cu colegii mei cu privire la film. În fine, dialogul rămâne deschis.
Iepan Florin La ultima întâlnire i-am spus lui C.Torch că am fost la șase sau șapte mese rotunde începand cu primul dosar. Am avut propuneri. Am scris biletele pe pereti. Am baut cafea. Am depus si proiecte concrete. Ce pot sa fac mai mult? Dacă o să mai fiu invitat, o sa ma mai duc chiar daca am sa primesc reprosuri ca sunt naiv si in felul asta legitimez un grup de interese. La aceste intalniri noi suntem doar instrumentalizati ca sa puteti sa raportati la comisia europeana cifre și sa le trimiteti poze care demonstreaza cat de inclusiv este proiectul. Nimic mai fals. Toate deciziile importante se iau într-un cerc restrans. Poate ca asta a fost soluția cea mai buna pentru a fabrica dosarele de candidatura. Nu neg acest aspect. Am câștigat și asta este un fapt și un merit. Dar lucrurile nu mai pot continua asa pentru ca o sa va decredibilizați total. Dacă analizam programul pe 2018 și bugetul aferent, gandite in spatele ușilor închise, din moment ce nu a existat un call public, descoperim că jumătate dintre proiecte sunt parteneriate cu organizatii care au legatura cu membrii comitetului director.
Eu nu spun ca tot programul pe 2018 este o prostie. Sunt si proiecte bune acolo, cum este cel legat de Gara de Nord/Ordinul Arhitectilor, finantat modest. Dar de ce trebuia sa procedati asa? In plus, ati aruncat call-ul de proiecte (fară buget) la sfârșitul lui 2018 cu anunțarea rezultatelor in 2019. Deci pana la jumatatea lui 2019 operatorii culturali nu au posibilitatea sa contribuie la proiect. O sa fie trei ani de la nominalizarea din 2016! E mult. Asta genereaza frustrare. Discutiile la cafea sunt ok dar mai bune sunt procedurile clare, transparenta si credibilitatea. Ele nu exista. Ascunsul după fusta Comisiei care va monitorizează și care spune ca totul este ok nu o sa mai funcționeze mult timp. După fractura dintre asociatie si mediul cultural din oras eu nu am vazut nici un semn in spatele usilor închise ca cineva de acolo a inteles ca asociatia are o problema si ca proiectul trebuie urgent regandit si resetat. Altfel si Capitala Culturala o sa fie o alta risipa de bani publici în cea mai saraca si cea mai corupta tara din UE. Ce trist. Ce banal.
Ce demonstrează acest dialog? Că Timișoara nu a depășit faza laurilor de după victorie, practicând și în etapa de implementare aceleași metode „de succes” care i-au și adus nominalizarea. Adică, așa cum spune Florin Iepan: „descoperim că jumătate dintre proiecte sunt parteneriate cu organizații care au legătură cu membrii comitetului director”. A venit tot în februarie intervenția primarului Nicolae Robu, care i-a cerut demisia lui Victor Neumann din boardul Asociației.
Dar toate acestea au fost rumori pe facebook, discuții urmate de întâlniri publice, și abia în luna mai s-a ajuns la faza apelului scris și trimis presei, autorităților române și europene, de către „Grupul de reflecție și inițiativă Timișoara Capitală Culturală Europeană”, o mișcare civică locală condusă de jurnalista Brândușa Armanca, profesor universitar și fost director al ICR Budapesta (2006-2012). Au mai semnat apelul următorii:
Florin Iepan, regizor de film, director executiv DocuMentor
Sorina Jecza, filolog, președintă a Fundației Triade
Vasile Popovici, scriitor
Gabriel Malancioiu, compozitor, cadru universitar
Stefan Iordanescu, regizor
Dana Sarmes, critic de arta, curator independent
Camil Mihaescu, artist vizual
Lucian Mircu, presedinte, Marele Ecran
Camelia Mingasson, Presedinte Asociatia Culturala Kratima
Elisabeta Varga – Piatek, presedinte, Pelicula Culturala
Nicoleta Ciocov, vicepresedinte, Pelicula Culturala
Marcel Tolcea, scriitor
Silviu Oravitzan, artist plastic
Ileana Pintilie, critic de arta, profesor la Facultatea de Arte si Design, UV Timisoara
Daniel Vighi, presedinte, Ariergarda
Vasile Docea, istoric, profesor universitar, director al Bibliotecii Centrale Universitare din Timisoara
Rodica Vartaciu, Cercetator I, profesor universitar, doctor in istoria artei
Cristina Malancioiu, violonista, cadru universitar
Victor Andrei Parau, pianist
Rafael Vasilcin, director de imagine
Smaranda Vultur, doctor în filologie, scriitoare
Sursă foto și info: Cotidianul.ro