Advertisements

Străzi (ne)asfaltate în Cluj

Există în Cluj-Napoca anului 2017 străzi care apar în evidențele Primăriei Cluj drept asfaltate integral, pe când în realitate situația nu stă chiar așa.  Un caz a fost semnalat de Ziar de Cluj, aici. cu referire la zona 1 a orașului, respectiv strada Iuliu Coroianu 14-16, adiacentă cu strada Traian.

Dacă în centru treaba stă așa, vă dați seama cât de grozav poate fi mai la periferie. În cartierul Dâmbu Rotund, pe străzile Perlei și Rubinului, susține același cotidian online, este ca în Evul Mediu. Oamenii nu au fost racordați niciodată la rețeaua de apă curentă și beau apă din fântână.

s2Ceva mai încolo, în cartierul Cordoș – la capăt de Dâmbu Rotund, spre Baciu, sunt străzi cu porțiuni asfaltate, și cu porțiuni acoperite doar cu pietriș. Culmea este că și acestea figurează în evidențele Primăriei Cluj ca fiind asfaltate integral! Este și cazul străzii Grâului, asfaltată de la numerele 1-13 și neasfaltată de la 15 la 21, după cum se vede în imagini. Pentru casele nou construite de la numărul 15 încolo, desigur că tot Primăria Cluj a emis autorizație de construcție. s3Faptul că strada apare în evidențele Primăriei drept asfaltată integral arată că nu există o evidență actualizată, și nici o verificare cu realitatea din teren. Asfaltarea acestor mici porțiuni n-ar face decât să unească două porțiuni acoperite deja de asfalt, deci nimic foarte complicat de realizat, cu posibilitatea de a nu bloca circulația în perioada asfaltării ori de a închide strada.

doniciÎnsă probabil nu acestea sunt criteriile după care se asfaltează străzi în municipiul Cluj-Napoca. Într-un oraș care se vrea european, invidiat de cetățenii altor orașe pentru curățenie și impresia urbanistică, investițiile tind să se facă doar cu hei-rup, cu ocazia vremelnicelor evenimente: un festival sau altul, o campanie electorală șamd. O altă stradă neasfaltată semnalară de cititorii acestui articol este Alexandru Donici din cartierul Grigorescu.

Și nu e ca și cum ar fi o stradă nou-apărută printr-un artificiu al dezvoltatorilor imobiliari – strada exista și în 1950! Poate la Centenarul străzii (nu al României, că e prea devreme) se va asfalta? Acum că s-au mărit lefurile celor din primării, să vedem consecințele: vor catadicsi aceștia să iasă din birouri, să-și facă treaba pentru care sunt plătiți sau, dimpotrivă, nu le vor mai rămâne bani pentru investiții, fiindcă majoritatea banilor se vor duce pe salarii…

 

Advertisements
No Responses to “Străzi (ne)asfaltate în Cluj”

Lasă un răspuns