Advertisements

Distrugerea sistemului pe cale de dispariție

Cazul medicului Mihai Lucan devine dintr-o dată, acum după chiar afirmațiile inculpatului (deși analize au mai fost, precum ale noastre sau ale celor de la DW), ceva mai mult decât un caz personal. Dincolo de problema unei persoane probabil competente, dar măcinate de avariție, se fac paralele și presiuni media astfel încât implicațiile cazului să trimită spre problemele întregului sistem medical.

Cunoscând foarte bine slăbiciunile acestui sistem, în baza cărora și-a construit, de altfel, clinica privată și a acumulat o avere fabuloasă, Mihai Lucan încearcă să le ridice acum drept argumente în favoarea sa la proces. Chirurgul stabilit la Cluj este atât un profitor, cât și un produs al sistemului. De ce mai depun medicii jurământul lui Hippocrate, în care nu mai cred? Și cum pot 4 milioane de angajați să contribuie la sănătatea lor, dar și a celorlalte 15 milioane de români?

Vorbim de un sistem medical care, în lipsa medicilor, nu mai există decât în imaginația celor din Minister. Un sistem care abia funcționează pe hârtie. Dar în realitate, cum pot medicii să asigure cu personalul subdimensionat din spitale, într-un sistem medical tot mai lipsit de dotări și de medicamente, servicii de calitate? Privatizarea este o soluție, probabil, pentru viitorii corporatiști ai României. Dar ce te faci cu românii de azi, îi lași să moară pe altarul sistemului pe care vrei să-l reformezi?

Miza acestei schimbări de discurs a lui Mihai Lucan, care a devenit brusc interesat de cealaltă parte (naivă) a presei, este că România nu-și permite să pornească un jihad împotriva medicilor săi. Spitalele nu mai au specialiști, mulți medici au trăit ani de zile cu salarii de mizerie (un rezident abia își făcea plinul la mașina cumpărată din banii părinților) și puși în fața acestei situații, după 6-7 ani de școlarizare, s-au orientat către sistemul medical privat.

Vorbim de acei medici care, din diferite motive, nu au plecat încă peste hotare, încercând să pună la punct un sistem paralel, privat. Întrebarea pe care ne-o ridică acum, sfidător, Mihai Lucan, este ce facem: îi alungăm și pe ultimii mohicani rămași în sistem? Și dacă da, dacă vrem justiție cu orice preț, suntem conștienți de ceea ce va urma? Problema este una de actualitate, însă nu e pusă întru totul corect.

Poate că există un Lucan în fiecare spital, dar alături de el sunt și cel puțin 3-4 tineri rezidenți de care acesta se folosește. Nu doar salariile de mizerie, ci și modul în care s-au purtat cu ei Lucanii sistemului i-a făcut pe tinerii medici români să plece: și-au dat seama că nu au nicio șansă, concurând într-un astfel de sistem, cu astfel de oameni.

De aceea cazul lui Mihai Lucan nu trebuie să devină cazul întregului sistem medical românesc. Medicii români nu sunt toți Mihai Lucani, iar Mihai Lucan este = Lukan sau Lucfurt, dar asta rămâne să stabilească judecătorii, iar noi doar să consemnăm.

Spațiile acordate cazului Lukmed (așa ar fi corect să fie numit în media, pentru că dosarul este despre Lukmed – IUTR) în presă sunt deja exagerate, semn că numele chirurgului face trafic, ori că anchetatorii doresc să pună presiune mediatică asupra judecătorilor. Întrebarea care se pune este qui prodest = cui folosesc toate astea, și dacă Lucan a fost eliberat doar pentru a putea fi supravegheat, sau pentru a-l face scăpat pe vicii de procedură?

Până vom afla, acesta este ultimul articol pe care-l veți citi aici despre cazul său. Cazul Lukan sau Lukmed.

Advertisements

Lasă un răspuns