Advertisements

Se poate orice?

În sărăcia noastră, suntem din ce în ce mai deștepți – și o demonstrăm atât de eficient zi de zi, că începem și noi să credem. Ne-am dezvoltat mintea până în punctul în care ne poartă cu maximă eficiență prin fel de fel de asemenea truisme. Puțin câte puțin, tot mai mult, tot mai departe, în zone virgine – încă nebântuite de imaginația noastră.

Astfel, pe măsură ce devenim tot mai știutori, presupunem că se poate orice. Și așa, cu infinită finețe, țesem pânza viitoarelor eșecuri, prin care viața ne demonstrează că nu e chiar așa. Apoi… apar pașii înapoi – sub alte denumiri, desigur: (re)întoarcere la origini, radicalizare, repunere în drepturi a valorilor de bază. Trumpisme. După care, brusc, revelația:

Nu se poate (chiar) orice

Și mai ales, nu oricum. Asta e diferența între probabilitate și posibilitate, vorba vorbei: există posibilități care se poate, și posibilități care nu se poate. De parcă trebuia să fie o revelație, nu o regulă elementară de orișice: echilibru, bun-simț, dreaptă măsură. Big brânză. Ce-o mai fi și asta: nu se poate? Adică de ce să nu se poată – e o limitare sau o putere a legii? Asta e democraţia = puterea poporului? Sau e puterea judecătorilor şi a mass-media?

E puterea ta și a mea de a-l urî pe cel care parchează pe locurile de handicapați, sau e puterea mass-media de a câștiga vizualizări bazându-se pe ura noastră, când ne așează aici pe ecran, chiar sub nas, fotografia celui care parchează acolo, pe locurile interzise? Poate am fi trecut pe lângă parcarea aceea fără să observăm, adânciți în ale noastre. Dar acum nu mai putem…

Truisme și trump-isme

Ca să vedeți diferența sau unde dai și unde crapă, mi-au venit în minte toate astea ascultând interviul primarului Emil Boc la Napoca FM, unde este invitat în fiecare joi. E o diferenţă uriaşă în administraţie între a vrea şi a face – afirma edilul Clujului. Ca și în restul domeniilor, între a vrea și a putea, am putea completa noi. Eu sunt la varianta la care fac, a izbucnit primarul, enervat nițel de o întrebare a Ancăi Dinu.

Acolo când merg la biserică, aş vrea să fiu mai bun. Nu discut ceva ce cadrul legal nu ne permite astăzi.

Găsiți linkul emisiunii aici. Ca în orice discuție, există spuse și ne spuse. Aici, între a vrea, a putea sau a face, s-a vorbit doar de a vrea și de a se putea face. Și atunci oare ce preferăm mai degrabă: guvernanți nevrednici (care nu vor să facă) sau primari neputincioși (care spun că degeaba ar vrea, că legea nu le permite să facă). Și la urma urmei, ce fel de legi avem: care ne constrâng împiedicându-ne să facem, să trecem mai departe, sau care ne arată (și) calea?

De ce se poate, când se poate?

După ce ne-am exprimat alături de edilul Clujului îngrijorarea pentru țara în care trăim, pentru legile sale cam limitate – nu doar limitatoare – și statul de drept pe care vrem să-l clădim cu NU-uri, să ne amintim și de problemele locale. Pentru că la urma-urmei, tot aici trăim fizic, chiar dacă mintea noastră mai sare la problemele impuse de agenda publică națională.

Nu de puține ori interpretările practice ale unei legi sau regulament de aplicare diferă de la o zonă la alta a țării. De multe ori, autoritățile locale ne lasă impresia că există posibilități de interpretare a legii. Și chiar dacă vine ulterior Curtea de conturi să sugereze corecții, au loc procese, dispute în instanță pe marginea acestor interpretări diferite între instituția care legiferează, cea care aplică și cea care controlează legea. Pentru că legea este (sau ar trebui să fie) un instrument contemporan – care să ne ghideze între problemele cotidiene, nu să ne încurce. Uneori, autoritățile par și ele încurcate de legi.

Alteori însă, par să se descurce. Ce determină această diferență de atitudine? Când există voință politică, interese sau convingeri personale? Doar așa se poate, cu ordin de sus de la Partid, cu hei-rup, sau pe interes? Sau doar când e așa se poate, în rest hai să ne plângem de tirania legii. Când o să fie ea, legea, acel instrument funcțional, care să ne ghideze fără să mai fim nevoiți să apăsăm diverse „butoane”? Legile sunt după oameni, se spune. Cum se văd oamenii de azi, după legile pe care le dezbat, le votează și le aplică? Și oare ce spun legile astea despre noi – că ne credem mai buni decât suntem, sau mai răi decât am fost?

Advertisements

Lasă un răspuns