Advertisements

Scriitorii după ziua mondială

Crezi că-i ușor să scrii o carte? Întrebarea, oarecum redundantă în felul ei, aparține „scriitorului” Gigi Becali. Într-un interviu acordat postului de știri (acum generalist wannabe) Digi 24, trudnicul de pomenire Gheorghe (Becali) a descris caznele pe care le-ndură un om de rând încercând să-și aștearnă gândurile în scris.

Gigi mărturisește că trebuie „să te strofoci” grozav, să cercetezi măruntaiele științei și ale filozofiei, să ai nervi de oțel. Sigur, am parafrazat în mare măsură afirmațiile „scriitorului”, pentru a da textului o minimă notă de eleganță. În fine, ca un fel de concluzie, Giginho trântește neaoș concluzia:

N-aș mai scrie acum încă una nici dacă mi-ai da un milion de dolari!

Chiar dacă s-a lăsat de scris, celebrul autor nu s-a depărtat cu totul, rămânând în continuare „textier” pe banii lui. Gigi Becali produce în continuare folclor, în fiecare weekend, după ce echipa sa preferată și încifrată ca FCSB trasează linii cu balonul pe gazoanele patriei și visează, în continuare, milioane de dolari. Cât despre restul breslei, mi se pare la fel de implicată sportiv – dar în domeniul politic.

Nu știu de ce asta îmi aduce aminte de o expresie destul de urâtă – țăran sportiv, folosită în cazul țăranilor recenți, cu adidași. Adică nici țărani, nici sportivi. Mulți scriitori au impresia – unii chiar sinceră, naivă – că europenitatea e un fel de ideal de civilitate, ceva în genul edilitar: cu autostrăzi, spitale, morală publică, șamd. Numai că așa cum se vede la vârful politicii, în cazul nostru vorbim de o aterizare forţată în Europa.

Ce aduce cu sine această aterizare (nu picaj, ci aterizare forțată – dar lentă: un soi de soft-landing, o integrare cu toată opoziția autohtonă) este o schimbare de ideal: ce era până acum local devine european. Cum ar veni, dacă mai era posibil, ca romancier, să-ţi propui ca ţel să egalezi stilul Preda – scrierea „marelui roman românesc” –  acum idealul local nu mai există; sau, dacă a fost substituit de altceva, tocmai s-a lărgit pe măsură.

Nu mai e vorba doar de guvernări, şosele şi valori europene ci, ei bine, scriitorii sunt cuprinşi în problemă. Gata cu pășunismele, optzecismele, est-europenismele și post-modernismele autohtone. Acum competiția s-a schimbat semnificativ, iar provocarea e nici mai mult nici mai puțin decât… scrierea marelui roman european. Păi, baftă, fetelor, că băieții, din ce cunosc eu (excepție făcând desigur Emil Boc), nu au vocație de premianți!

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: