Advertisements

Săracii bogați ai Clujului

Primele semne de criză, acum un deceniu… mă mut cu firma la un moment dat, într-un cartier de la periferia micului oraș ardelean, unul cu personaje mai colorate. Aducem calculatoare, imprimante, le punem în funcțiune, pe scurt: ne instalăm. Puștimea din cartier cască gura curioasă. Unul își face curaj și întreabă:

– Nenea, ce faceți la firma asta? Cumpărați sau vindeți?

– Ce, mă? Nu suntem magazin! i-am zis, supărat că mă ține din treabă.

Apoi am stat și m-am gândit, că tot eram într-o perioadă de investiții interminabile: chiar, oare ce facem? Mai și vindem (servicii), sau mai degrabă cumpărăm (aparatură)? Că așa se-ntâmplă cu câte-o întrebare dintr-asta idioată, are darul să te facă să desparți apele, să-ți dai un răspuns măcar ție. Fac o paranteză înainte să merg mai departe cu răspunsul:

Se pare că în secolul ăsta, al XXI-lea, diferența între clasa de mijloc și restul populației n-o mai dă proprietatea asupra locuinței; doar în secolul XX făceai parte din clasa de mijloc (lower middle class) dacă dețineai apartamentul pe care-l locuiai, sau din cea medie dacă plăteai chirie. Nu vorbeam atunci încă de bogați și ultra-bogați; bogăția avea un singur nivel, celelalte erau în curs de.

În secolul XXI treaba s-a schimbat: faci parte din middle-class dacă-ți permiți ca, după ce reușești să-ți acoperi nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte şi adăpost), îți rămân bani şi pentru un pseudo-lux, precum îmbunătăţirea locuinţei, să consumi alimente bio, să alegi o marcă de telefon / televizor / motocicletă şi să-ți permiți să cheltui pentru cultură sau educaţie superioară.

Bogații orașului nu mai cumpără proprietăți, deși dețin resurse (bani, terenuri), ci preferă să le valorifice, construind duplexuri, triplexuri, alteori blocuri, cartiere întregi; în Cluj, comune. Iar săracii orașului (și aici voiam să ajung, așa că închid paranteza) își vând munca pentru a plăti o locuință tot mai scumpă și a se conforma standardului de bogăție al secolului trecut: deținerea unei proprietăți.

Când, de fapt, diferența se face azi altfel: ești bogat dacă poți să cumperi forță de muncă și să vinzi proprietăți / sau ești din lower middle class (dar, de fapt, sărac) dacă ești nevoit să îți vinzi forța de muncă pentru a supraviețui, plus mai ai și nevoie să cumperi o proprietate pentru a te simți în siguranță. Pentru că bogatul ăla care plătește 1000+ euro chirie e mai în siguranță decât săracul care-și permite doar 250 eur.

Pentru că pe cel care dă 1000-1500 de euro chirie nu-l dă nimeni afară din vilă, că nu găsește ușor altul în loc, pe când pe săracul cu 250 s-ar putea să-l scoată și mâine proprietarul din apartament că vrea să-l vândă. Spunea un bucureștean, comentând chiriile „nesimțite” din Cluj, că el la 600 eur stă la condominium select, cu vedete, și se salută pe alei când își plimbă pudelul…

Am scris aceste rânduri pornind de la un articol potrivit căruia, printre afacerile cu cea mai mare creștere din ultimii ani, se numără IT-ul (deși aici intră multe domenii adiacente) și recrutarea de personal. Deși piața ultimilor și implict cifra de afaceri a crescut, primii trei jucători din zona recrutării au rămas aceiași, și anume: Adecco, cu afaceri de 285 mil. lei în 2016, Lugera&Makler (239 mil. lei) și Manpower (105 mil. lei).

Citiți care este situația firmelor de recrutare și cum se vinde forța de muncă din Cluj pe www.cluj.social.

Advertisements

Lasă un răspuns