Advertisements

În loc de şapou

Clujul mi-a fost mereu aproape

Mereu la suflet. Doar că l-am părăsit de atît de mult timp încît, chiar dacă mai toată lumea mi-l ştie drept oraş natal, aproape nimeni de pe acolo nu-mi mai e cunoscut. Şi oricum nu le-am iertat niciodată alor mei că l-au trădat, părăsindu-l. Şi că eu, legat încă la cordonul lor ombilicalo-financiar nu am avut de ales decît să mă mulţumesc văzînd cum mi se îngustează drastic toate perspectivele mele de viitor băiat deştept. Dar aşa era atunci, alte timpuri, alte orînduiri.

După zeci de ani, vinovat şi cu mici semne de maturitate răsărite timid şi consemnate pe un act medical parafat şi ştampilat, ţinut la loc de onoare în buzunarul de la piept, am hotărît să mai repar din păcatele tinereţilor. Și l-am recucerit uşor, folosind drept cange de abordare pioletul unei amante tinere cu certe virtuţi de căţărătoare tocmai uitat la mine.

cipariuDestul de repede de el s-a agățat un cetăţean respectabil care traversa spre piața Cipariu corect, pe la locul marcat. Îşi ţinea de mînă pitica, o ducea spre grădi şi trebuia să-i dea un exemplu pozitiv, educatoarea aia bătrînă ştia cam totul din familile copiilor şi nu se cădea să fie urechiat. Ieri de exemplu tanti a aflat că doamnei Stamate i s-a făcut greaţă de la prezervativele cu aromă de căpşune, ori că domnul Gelu şi-a pătat cu ciorbă de burtă pantalonii cei noi abia luaţi cu jumate din salariul de magaziner. E adevărat că azi nici Messi-Gigliol, nici Alexandro nu se vor mai aşeza pe scăunelul lor din banca a  treia, au fost aspru și pe merit pedepsiți.

Respectabilul n-a mai avut încotro şi odată capturat, mi s-a făcut naş. Posibil o fi vrut să se răzbune pe soţia lui, una Jeaneta, pe care o prinsese de trei ori trişînd la scrabble; avea cîte 9 litere pe tablă. Şi oricum lui îi căzuseră din buzunar cei două mii de lei de fonduri secrete, legați cu elastic verde și strânși cu greu în juma de an din banii de piaţă. Aşa că, dacă tot i-a adăugat la comun, a avut şi o sclipire de inteligenţă tipic ardelenească: „să n-aibă nici ea parte mâncaț-aș, mergem la nuntă!”

Apoi în noua mea calitate de familist, puternic sprijinită de către statul român, am început să recuperez pas cu pas cîte ceva din prea multul teren pierdut. Două – trei vizite pe an, redescoperirea curţii de la bloc – da, se poate, fraţilor din alte zone ale ţării să ai curte la bloc, acolo pe Horea 59-63, la 50 de metri de strada Fericirii cu sensibila şi simptomatica ei aură de optimism. Poate de asta şi Kojak-urile, bomboanele alea pe băţ luate de la o mătușă din vecini, aveau farmecul dulce al unei poveşti pe care n-am s-o uit niciodată.

Cînd a venit solicitarea de colaborare a viitorului meu prieten MO, mi-am frecat cu discreţie mîinile – nu era cazul ca pisica mea Snickerdoodle să vadă asta, oricum deja ştie prea multe, cred că-i rudă cu învăţătoarea de mai sus, ultima dată mi-a dat de gol consoartei bocancii Scarpa roşii, mărimea 36 ai tinerei căţărătoare, erau la uscat sub biroul meu, dar familia a rezistat – mi-am făcut cu ochiul neuitîndu-mă în vreo oglindă, doar cît să mi confirm cît de bine arăt şi am transpirat instantaneu denaturînd abia sensibil la subrat culoarea unui mai vechi maiou, cîndva alb.

cetatuia-panorama1Deja viitorul meu literar începea să vireze spre rozaliul unor înalte culmi. Nu mai spun de conturile mele de prin băncile din paradisuri fiscale, dornice şi ele să înfulece anume drepturi grase de autor; mucles, frate!, fiscul şi „organele” stau la pîndă, iar duşmanul ascultă. Am nechezat aproape melodios, pot să-mi permit, vecinii de deasupra-s plecaţi în provincie, le taie aia bătrînă o pasăre, două, una le-o dă la pachet, douăzeci de lei economie la buzunar chiar se pune, fix cît juma de bilet şi un popcorn mare la AFI, e clar că nu are cine să-l cheme pe sectorist iar ambulanţa de la Spitalul 9 sigur e blocată-n trafic pe la Obor, am bătut viguros din palme şi am mai bătut şi un piolet spre cucerirea Clujului.

Bine, mai întîi a dealului Cetăţuia, unde am văzut nişte fete faine cu poşetuţe mici şi fustiţe frumoase; cred că se rătăciseră, or fi fost cu vreun grup şi au nimerit un ghid cam neatent. E adevărat nu prea-mi plăcea roşul aprins de pe buzele lor dar spuneau ceva că ar avea ele gume; dac-o fi de-aia Bubble, americană şi cu surprize ca-n copilărie, chiar că facem „treaba”. Şi pentru a fi în nota unui început de drum, viaţă sau măcar a unui botez întîrziat, cum s-ar putea legaliza altfel decît printr-un certificat. Adică un

Zertifikat de naştere

„Zbor lin!”, îi spun și trîntesc în urma ei ușa taxiului, care se îndepărtează în viteză. Gata, pînă mîine seară sînt libeeeer! Moni poate să vină! Mănînc ceva în fugă, urmează o noapte lungă și, oricum, Viagra nu se ia pe burta goală. Dau un telefon de control, au mai fost ceva probleme cu biletele, dar s‑au rezolvat, se mai întîmplă, așa‑i cu astea luate de pe net, acum totul e în regulă, a trecut check‑in‑ul, trimit SMS‑ul lu’ Moni, decorez puțin prin cameră și cobor în stradă să o aștept.

Și vineee!

Deschid cu grijă portiera taxiului, mă bucur de ce văd, mereu am admirat conturul impetuoaselor ei picioare, și urcăm pe rînd în bloc; vecinii‑s curioși, ciufuți și invidioși. Mă arunc pe ea încă din ușă, profit de multele dedesubturi pe care de data asta le‑a lăsat acasă și mă opresc cu greu; calm și rațiune, soldat; e timp grămadă!

Răsfățuri, șampanie, mîngîieri, caviar, brînză cu mucegai. Urmează partea a doua, în iatac. Lumînările sînt roșii și mirositoare. Paciuli. By Paco Rabanne. Debarasez puțin, cuvertura zboară pe parchet, iau telefonul din pat și‑l pun pe noptieră. Oooo! am avut două apeluri. Ambele de la ea: sigur o fi vrut să‑mi spună că a urcat, că Boeingul e d‑ăla mare și că le‑au pus un film cu Stallone. E și un SMS. Mă uit discret cu coada ochiului. Ceeee?! „Vezi că vin înapoi. Au făcut ăștia un fel de grevă!”

Sar din pat, îngroș grosolan din obraz și o expediez pe Moni pe jumătate dezbrăcată; cred că‑mi iau adio! Verific baia, sufrageria, dar mai ales dormitorul. Fire de păr, parfumuri străine, e jale! La a doua tură îi găsesc sub pat ciorapii, slavă cerului! Apare și ea.

Greu, monosilabic și transpirat subit, am dres‑o inspirat cu catsuitul[1] de sub pernă, de care am și uitat. L‑am sacrificat pe altarul familiei. Pastila albastră și‑a făcut efectul cu destoinicie. Așa ai apărut tu, singurul meu copil:

„La mulți ani, Andreea!”

Cezar Pârlog 

Cezar este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, 2014, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte 2016.

[1] Lenjerie intimă formată dintr‑o singură bucată, care se mulează perfect pe corp și pune în valoare formele apetisante ale femeii care o îmbracă.

citiți și: 7×5 în 35- doar două stații

 

Advertisements

Lasă un răspuns