Cei trei purceluși imobiliari (continuare)

*continuare de aici: când era lumea primului purceluș mai dragă, veni o lupoaică de criză de le suflă clienților ba creditele în franci elvețieni, ba slujbele din care încercau să-și plătească cât mai rapid căsuțele supra-dimensionate. Iar asta îi suflă în nas și purcelușului proiectant (sic!) marjele de profit cu două cifre. Pe vârful crizei, toată afacerea purcelușului va ajunge să valoreze cât sediul social al cocinei sale de biznis, luată la valoarea de inventar, cu care a girat pentru primul credit.

Norocul lui este ca și lupoaica de criză a luat o pauză în 2009. Purcelușul doi, complexat că stă la bloc, s-a gândit să ofere clienților săi un fel de Taj Mahal-uri intime, cu mii de unități locative, așezate undeva în câmp, pentru a se bucura toată lumea de aerul din oraș, cel mai curat din Europa. El nu vrea să aibă de-a face cu fiscalitatea, așa că face toate căsuțele direct pe persoană fizică (sau mă rog, pe animal).

Și pe-acesta lupoaica l-a luat prin surprindere, măturându-i toate comparațiile avantajoase cu care încerca să-și farmece clienții. Apartamentele sale în viluțele din câmp nu mai par acum deloc ieftine, cât timp prețul cotețelor vechi din oraș s-a plafonat. În disperare de cauză, cei doi purceluși merg la elefant și propun un program minune, botezat „Prima și ultima casă”, prin care speră să-și mai dreagă nițel de afaceri, ca să evite Ignatul propriu.

p3Am uitat de purcelușul numărul trei, hipsterul cu pretenții intelectuale. El mănâncă pe furiș (indiferent că se crede agent imobiliar sau alt personaj din lanțul trofic) la troacele primilor doi purceluși  – deși spune oricui stă să-l asculte că el își câștigă lătura independent – având o mică afacere adițională căsuțelor construite de aceștia. Dar după ce lupoaica-i mătură și lui firavele cotețe de hârtie botezate… fie certificate, fie analize sau studii de piață, purcelușul nostru cade primul în picioare fiindcă, slavă Domnului, fraieri se găsesc pe toate drumurile (asfaltate sau nu), trebuie doar recâștigați printr-o ușoară rebrenduire.

El se apără de gurile rele ce i-ar putea reproșa ceva, pretinzând că piața a fost needucată, nu așteptările exagerate pe care le-a insuflat și că, în viitorul incert, prețurile ar putea fi iarăși ce-au fost odată, înainte să vină lupoaica, ba chiar mai mult decât atât. Ultima parte o grohăie timid: desigur, e doar opinia mea. Există și o morală aici? Nu, nu în piața imobiliară (acolo există doar profituri), ci în povestea noastră.

În primul rând, nu lăsa ideea de casă să devină coșciugul tău zilnic, n-o să fie simplu peste câțiva ani, când o să-mbătrânești plătind pentru ea. Apoi, mare grijă la clauzele porcești din contractele cu băncile la care vă trimit dezvoltatorii. Și în sfârșit, se pare că viluțe (sau jumătăți, sau treimi de căsuțe piperate), cu pretenții de castele vieneze, se vor mai vinde „când o zbura porcușorul”, când s-o face metroul, sau centura metropolitană din marele Oraș de pe Someșul mic.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.