Advertisements

Pub-urile noastre toate…

La două zile după știrea închiderii Diesel club, unul din cele mai cunoscute localuri din Cluj – al cărui chiriaș nu se mai înțelegea cu proprietarul la preț – hop și pățania cu Bamboo. Un club de fițe din București, al cărui patron era Joshua Castellano, iar printre „acționari” se afla și Cătălin Botezatu. Tocmai când presa locală începuse cu nostalgii despre marele brand al vieții de noapte clujene, evacuat cu portăreii de către Protopopiatul Romano-Catolic din Cluj – texte care prind la clujenii de toate vârstele – realitatea a venit cu detalii. Viața cluburilor de noapte este oricum una scurtă, așa că nimeni nu-și făcea griji nici de autorizații, nici de fumat. Interzicerea fumatului ar fi trebuit să însemne și închiderea spațiilor lipsite de o curte interioară ori de locuri accesibile pentru fumători. Într-un spațiu în care este incomod să ieși la o țigară, cum crezi că poți supraviețui în caz de ceva?

c2Aici nu s-a lăsat cu victime ca la #Colectiv (40 de oameni au ajuns totuși la spital), dar Bamboo s-a prăbuşit după incendiu. Alte afaceri de noapte se vor prăbuși curând, drept pentru care inși ca napoletanul Giosue Castellano vor încerca să mai eludeze puțin legile, iar preferații televiziunilor, gen Cătălin Botezatu, vor veni să ne explice cum incendiul a pornit dintr-un un hol. Ministra Afacerilor Interne, Carmen Dan, dispune începând de sâmbătă seara, intensificarea controalelor şi verificărilor la toate imobilele în care se desfăşoară activităţi cu public numeros, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției. Dar acțiunea asta de verificare a cluburilor fără autorizație nu-ncepuse de un an de zile?

c1Cu ofense și ofensive se pare că nu rezolvăm mare lucru și nici cu mai multe legi, fiindcă președintelui i se pare că au fost din nou încălcate. Dar de reguli da, avem nevoie, ca și de oameni care să le aplice (aici e de fapt problema, pentru că sistemul). Ce urmează, dacă nu avem minte pentru învățăminte?

Cu instituțiile ne-am lămurit, ne putem amuza anticipând reacțiile: ortodocșii se vor bucura că și cocalarii sunt loviți de mânia cerească, nu doar sataniștii; se pregătesc maneliștii, le vine și lor rândul – Dumnezeu nu bate cu bâta. Hipsterii vor ieși iar să protesteze: pentru ce? nu contează. Sistemul e corupt. Însă și acest discurs a mai fost uzat – de Băsescu: cu sistemul lui ticăloșit. Și-ntors apoi pe dos (după câștigarea alegerilor) de paradigma justiției neiertătoare: sitemul e ok, oamenii sunt ticăloșii. Bine, nu chiar toți, doar majoritatea celor care se opun reformării sistemului (mă rog, și restul uneori, dar discret – pe la vile).

Dar cine sunt ei, corupții? Și ce sau cine este sistemul? Ei, asta-i o poveste prea lungă, ca să merite dezbătută-n stradă, unde-i cam frig acuma. Așa că ianuarie va rămâne luna incendiilor inutile și a protestelor din scurt. N-ar fi tare, totuși, să se-ntâmple și la noi ceva PRO, să provocăm noi alegeri? Ca la final să plecăm iar în club, fără să mai așteptăm numărarea chiar a tuturor voturilor. Iar dacă vreun club mai ia foc, să dărâmăm iar șandramaua, și s-o luăm iar de la capăt – din propria cenușă. Toate astea arată cât înțelegem noi din cum ar trebui să fie sistemul, și cât de puțin credem în propria capacitate de-a construi unul funcțional. Ce vrem noi de fapt e o țară ca afară, una care s-arate bine, pre-fabricată și livrată la pachet (pe credit, dacă se poate) – pe asta veche trebuie doar s-o demolăm. Hai, uniți!

Advertisements

Lasă un răspuns