Advertisements

De ce-a inventat PSD statul paralel?

S-or fi gândit că poate așa ar putea să mai ia niște impozite, după ce au terminat cu Diaspora, pe naivitate sau pe simpla prezență în câmpul muncii. Dar azi nu doar PSD umblă cu invenții. Mai toate partidele au denumiri în contradicție flagrantă nu cu doctrina (că aceea a cam dispărut) ci cu politicile pe care le duc: socialiștii fac o politică anti-socială, liberalii visează o politică contrară libertății, cu tendințe oligarhic-elitiste, iar așa zișii creștini nu fac altceva decât să saboteze creștinismul.

Concepte demonetizate

Și pentru socialişti, ca şi pentru liberali, credința și patriotismul nu mai sunt decât vorbe goale, în condiții de supraviețuire – iar ca dovadă este Centenarul, ce se face și mai ales ce nu se face cu această ocazie. Unii se feresc de cuvinte mari, în vreme ce alții le arborează la modul mincinos, parcă anume spre a le compromite. Oricum, ce iese este împotriva a ceea ce majoritatea populației consideră relevant, potrivit datelor din sondaje. 

Niciunii nu par să nutrească vreun respect pentru cetățeni. Cei care se poziționează la „dreapta” (cu singurul merit de a le fi recunoscută această asumare de către electorat) nu vor decât să-și „educe” concetățenii și să-i transforme în inși toleranți și deschiși la progres. PSD, dar și mulți care se auto-numesc liberali (nu doar cei din ALDE), vor pur și simplu să-i jefuiască. Protestele din această iarnă nu par altceva decât ocazii de a ușura tot felul de așteptări și neliniști private prin ieșiri de socializare tip check-in pe facebook.

Teama de subversiv

Oamenii se simt încolțiți atât de politici anti-sociale, ci și de politicieni, iar adversarul este tot mai bine definit și personalizat. Lipsește doar momentul psihologic sau scânteia care să declanșeze schimbări de amploare, pentru că se vorbește deja de explozia mămăligii. Ceaușescu a condus România 22 de ani, iar epigonii săi au rezistat 28. Revoluția din 1989 a fost anti ceaușistă, abia apoi s-a dorit anti-comunistă, dar nu a fost să fie. Cum se va numi #revoluția care va urma?

Nu știm (nici dacă va urma) dar dacă va fi să se întâmple, aceasta va fi una mult mai subversivă, pentru că oamenii nu mai merg la vot de când cu apariția internetului și a rețelei sociale facebook – care i-a acaparat pe moment. Mulți au ieșit sau nu la vot în funcție de mesajele din bula lor de facebook, amăgiți sau dezamăgiți de ce au aflat. Dacă în perioada interbelică simbolul alegătorului era cetățeanul turmentat, acum este cel al individului copleșit de informație.

Până și presa este tot mai panicată de fenomenul fake news față de care a început să se revolte, cu o îndârjire care nu face decât să deruteze și mai mult puțini cititori rămași. Așa că explozia s-ar putea să fie… o implozie. Sursă foto: jurnalul.ro

Advertisements

Lasă un răspuns